Klaus Iohannis a încuviinţat urmărirea penală a fostului ministru al Mediului Costel Alexe
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis marţi ministrului Justiţiei Stelian Ion cererea de urmărire penală a lui Costel Alexe, fost ministru al Mediului, pentru fapte care fac obiectul unui dosarl penal al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, transmite Administraţia Prezidenţială. PÎCCJ a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri.
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marţi, 5 ianuarie a.c., ministrului justiţiei, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Costel Alexe, în calitate de fost ministru al Mediului, apelor şi pădurilor în perioada 4 noiembrie 2019 - 5 noiembrie 2020, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 176/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, şi instigare la săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 308 alin. (1) din Codul penal, în concurs, conform art. 38 alin. (1) din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008.
Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, luni, că solicită încuviinţarea urmăririi penale a lui Costel Alexe, fost ministru şi fost deputat, pentru luare de mită şi instigare la delapidare, după ce ar fi cerut de la managerul unui combinat siderurgic 22 de tone de produse din tablă, pentru alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi monitorizarea măsurilor luate pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme.
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi Costel Alexe a precizat luni că a aflat „cu surprindere” de acuzaţiile pe care i le aduc procurorii DNA şi precizează că îşi doreşte finalizarea acestui demers cât mai repede şi aflarea adevărului.
„Nu am cerut şi nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii”, a susţinut Alexe.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x