KLAUS IOHANNIS a oferit prima decoraţie ca PREŞEDINTE
Președintele Klaus Iohannis l-a decorat, luni, pe pe Octav Bjoza, președintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, cu Ordinul Steaua României în grad de cavaler.
Octav Bjoza a fost decorat pentru înalta sa ţinută morală, pentru demnitatea şi curajul cu care a militat, de-a lungul timpului, pentru libertate şi democraţie, remarcându-se ca unul dintre cei mai importanţi luptători împotriva regimului comunist, pentru eforturile pe care le face, în numele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, pentru a păstra vie memoria victimelor comunismului
”Vă felicit pe dumneavoastră și Asociația Foştilor Deţinuţi Politici din România pentru acestă distincție, cea mai înaltă dercorație a statului român. Ziua de astăzi e una specială. E prima de zi exercitare efectivă a mandatului de președinte și 25 de ani de la prăbușirea comunismului. Evenimentul la care sunteți prezenți e o dovadă în acest sens. Este prima decorație pe care o confer în calitate de președinte și am ținut în mod special să fie acordată dumneavoastră din câteva motive: pentru că mandatul meu va fi unul al respectului față de valorile, eroii și martirii noștri. O națiune nu poate avea viitor fără a-și respecta trecutul. Pentru că prin acest moment vreau să marchez începutul unui nou capitol în istoria noastră recentă- foștii deșținuți politici reprezintă repere de moralitate”, a declarat președintele la ceremonia de acordare a distincției.
”Octav Bjoza a 20 de ani a fost condamnat pe nedrept fiind obligat să cutreiere 14 locuri de detenție. Prin acestă decorație eu astăzi, aici, recunosc și onorez sacrificiul de care au dat dovadă femeile și bărbații care au suferit șu pierit pentru libertate în vremea comunismului și în zilele lui 1989”, a mai spus șeful statului.
”Acordarea acestei înalte distincții reprezintă o recunoaștere a meritelor unui întreg grup social: cei asasinați, închiși și oprimați în timpul dictaturii comuniste. Au luptat pentru dreptate, libertate, adevăr, demnitate și credință. Lupta lor a demonstrat că România are oameni capabili să readucă democrația pe plaiurile noastre. Vina lor nu a fost decât aceea de a-și iubi patria și neamul. Este foarte important că dumneavoastră v-ați gândit să ne acordați o distincție atât de înaltă. Gestul dumneavoastră demonstrează sentimentele de respect și recunoștință pe care le nutriți față de această categorie socială. Cei mai mulți deținuți politici nu mai sunt în viață. Lor precum și celor aflați printre noi le răsplătește lupta și jertfa.”, a declarat și Octav Bjoza.