Klaus Iohannis a plantat un copac în judeţul Dâmboviţa: ”Pădurea trebuie protejată!”
Preşedintele Klaus Iohannis a plantat, vineri, un copac în judeţul Dâmboviţa, în debutul campaniei de împădurire ”Românii plantează: O pădure cât o ţară”. El a spus că pădurea trebuie protejată şi că este inadmisibil ca în secolul XXI să mai existe tăieri ilegale masive de arbori.
Klaus Iohannis participă, vineri, în judeţul Dâmboviţa, la evenimentul de debut al campaniei de împădurire ”Românii plantează: O pădure cât o ţară”, spunând că această campanie de replantare va lăsa urme profund pozitive.
El a mai spus că este inadmisibil ca în secolul XXI să mai existe tăieri ilegale de arbori şi consideră că pădurea trebuie protejată.
“Pădurea trebuie protejată. Este inadmisibil ca în secolul XXI să mai avem tăieri ilegale masive şi rog pe domnul prim-ministru şi pe membrii Guvernului prezenţa aici să găsească noi instrumente pentru a proteja pădurile României, instrumentele care au fost create şi folosite pe vremea guvernelor dinainte şi cam multă vreme s-a ocupat PSD de acest lucru fără succes, acele instrumente s-au dovedit a fi insuficiente şi insuficient de bine aplicate, deci este nevoie de protecţie. Este nevoie, pe de altă parte acolo unde sunt păduri care au fost gândite pentru exploatare, să se exploateze, dar atenţie în mod organizat şi legal. O pădure aparte sau un set de păduri aparte sunt zonele protejate. România se numără printre foarte puţinele ţări din Europa care mai are păduri virgine, care are păduri care obligatoriu trebuie păstrate, protejate”, a declarat preşedintele.
Iohannis a precizat că mai este o categorie importantă de păduri, cele care încep acum să fie plantate, spunând că este nevoie de cât mai multă pădure în România.
“Este nevoie de mai multă pădure, este nevoie de mai multă pădure în România o să vă explic de ce spun acest lucru clar şi răspicat. Avem probleme de mediu. Ştiţi foarte bine în ultimele zile s-a discutat foarte mult de poluarea puternică, care se poate constata peste tot în România. Se ştie că pădurile nu sunt bune doar pentru a te plimba în ele sau pentru a da lemn, pădurile sunt foarte importante pentru a da aer curat, pădurile curăţă aerul, pădurile contribuie la un mediu mai sănătos, mai curat”, a mai spus Iohannis.
Şeful statului a menţionat că cea mai eficientă măsură împotriva încălzirii climatice este plantarea de păduri.
“Pe de altă parte, trebuie să fim foarte conştienţi că problema climei este una cât se poate de serioasă. Încălzirea globală este un fapt şi pentru noi poate să fie un fapt foarte negativ, mai ales aici în sudul ţării există pericolul să se formeze zone deşertice, ori asta cu siguranţă nu vrem. Toate studiile din ultima vreme au dovedit că cea mai eficientă măsură împotriva încălzirii climatice este plantarea de păduri. Aşadar, dacă vrem să fim serioşi, dacă vrem să combatem încălzirea globală, atunci plantările sunt o măsură cu multe beneficii, inclusiv în această zone, zonă de prevenire a schimbărilor climatice. Iată multiple beneficii dacă plantăm”, a explicat Iohannis, potrivit News.ro.
Preşedintele a mai afirmat că este nevoie să crească suprafaţa împădurită din România.
“După părerea mea este insuficient să replantăm, să refacem pădurea în zonele unde a fost tăiată legal sau ilegal, este nevoie să creştem semnificativ suprafaţa împădurită din România şi această campanie este un foarte bun început şi sper să fie un simbol şi un imbold pentru multe autorităţi locale, care pot folosi terenurile care nu mai sunt folosite pentru altceva în agricultură şi sper foarte mult ca în următorii ani să ajungem să avem o extindere semnificativă a zonelor împădurite din România. Deci pe de o parte protecţie, eliminarea tăierilor ilegale, pe de altă parte plantări masive de pădure. Asta este ce îmi doresc eu pentru România şi pentru aurul verde al României”, a mai spus Klaus Iohannis.
După discurs, şeful statului a plantat un copac, împreună cu premierul Ludovic Orban şi cu ministrul Mediului, Costel Alexe.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x