Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede reducerea numărului de ore la școală

| 18 noi, 19:28

Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea care prevede că numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învățământ este în medie 20 de ore pe săptămână la învățământul primar, 25 de ore pe săptămână la învățământul gimnazial și în 30 de ore pe săptămână la învățământul liceal.

 

Potrivit Legii, prevederile privind reducerea numărului de ore „intră în vigoare începând cu anul şcolar 2020-2021”.

De asemenea, Legea Educației Naționale mai este modificată prin introducerea un nou articol, care urmărește combaterea fenomenului de bullying: "În unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violenţa psihologică - bullying”.

Până acum, legea prevedea că numărul de ore minim şi maxim este stabilit de ministrul Educaţiei prin ordin de ministru. Astfel, elevii de la clasa pregătitoare învață 19-20 de ore pe săptămână (au maximum un opțional), cei de la clasele I, a II-a și a III-a au minimum 20 – maximum 21 de ore, iar la clasa a IV-a elevii au minimum 21 de ore și maximum 22 de ore. Elevii de clasa a V-a au 26-28 de ore pe săptămână, elevii de clasa a VI-a au 28-30 de ore pe săptămână, elevii de clasa a VII-a au 31-33 de ore, iar clasa a VIII-a are 31-34 ore pe săptămână.

Promulgarea vine după ce președintele a cerut în mai reexaminarea acestei legi.

În cererea de reexaminare, președintele Klaus Iohannis semnala faptul că reglementarea prin care sunt stabilite numărul de ore alocat disciplinelor "prezintă neclarități".

"Deși proiectul de lege cuprinde măsuri foarte bune privind combaterea bullying-ului, precum și o serie de măsuri menite a crește accesul la educație a unor categorii de copii care nu aveau acces până acum - măsuri de care sistemul educațional românesc are nevoie - considerăm că intervențiile legislative care vizează stabilirea numărului de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învățământ, fiind incomplete în reglementare, prezintă neclarități, ceea ce impune reexaminarea de către Parlament a conținutului normativ al acestora", a transmis șeful statului pe 3 ianuarie, potrivit HotNews.ro.

Klaus Iohannis mai semnala Legislativului în cerere că modificarea numărului de ore alocat disciplinelor "afectează automat și profilul de formare, conținuturile edcaționale, modalitățile de predare, învățare și evaluare din învățământ precum și încadrarea cu personal".

"În același timp, apreciem că orice modificare a numărului de ore alocat disciplinelor afectează automat și profilul de formare, conținuturile educaționale, modalitățile de predare, învățare și evaluare din învățământ precum și încadrarea cu personal. De aceea, legea ar trebui să antreneze, în mod corelativ, și modificarea planurilor-cadru și programelor școlare, dar și a manualelor școlare. Mai mult de atât, considerăm că punerea în practică a acestor noi dispoziții poate genera inclusiv modificarea normelor didactice aferente încadrărilor personalului didactic din învățământul preuniversitar. De aceea, apare ca necesară o evaluare prealabilă a impactului acestei noi reglementări asupra resursei umane din educație", preciza Klaus Iohannis, în cererea de reexaminare.

Tag-uri: discipline, educatie, ore
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ