Klaus Iohannis a susţinut într-un discurs din Israel că a mai trăit o "viaţă anterioară" alături de soţia sa, Carmen
Cel care îi scrie discursurile preşedintelui Klaus Iohannis pare a fi o persoană pasionată de parapsihologie. Nu de alta, dar chiar la începutul alocuţiunii susţinute de preşedinte în faţa comunităţii de români din Israel a reieşit că şeful statului, împreună cu soţia sa Carmen, au mai fost împreună şi într-o... altă viaţă anterioară!
“Soția mea Carmen și cu mine ne-am gândit de multe ori, în viața noastră anterioară, cum ar fi să venim la Ierusalim. Și iată, am venit într-o poziție care mă face să stau în fața dumneavoastră”, a declarat nonşalant Iohannis. (Alocuţiunea preşedintelui poate fi citită integral pe site-ul Preşedinţiei)
La o simplă căutare pe Google după sintagma "viaţă anterioară", cel care îi scrie şefului statului discursurile ar fi putut găsi mai multe lucruri interesante cu care putea să îi pigmenteze alocuţiunea
Astfel, un site cunoscut face referire la astrologia tibetană, care încearcă să dezlege marea taină, urmând firul karmei tale din vieţile anterioare până în prezent. Potrivit acestuia, oamenii trebuie să experimenteze numeroase existențe pentru a ajunge la desăvârșire.
Iată cum poți recunoaște semnele unei vieți anterioare.
1. Deja vu
2. Visezi lucruri foarte exacte
3. Frici inexplicabile
4. Personalitate multiplă
5. Maladia obsesiv compulsivă
6. “Amintiri” ciudate
7. Pasiunea pentru o anumită cultură
8. Dureri inexplicabile
9. Semne de naștere
10. Atacuri de panică bizare
Probleme de imagine la vizita din Israel
Nu doar "vieţile anterioare" îi fac probleme preşedintelui în lunga sa vizită din Israel, unde a ajuns de duminică. Soţia sa, Carmen, a purtat în repetate rânduri o ţinută inadecvată, intrând la Mormântul Sfânt îmbrăcată într-o fustă scurtă. Tot Carmen Iohannis a mai fost surprinsă în haine de lux, dar în şlapi în timpul vizitei.
În plus, deşi în timpul vizitei sale un român a fost rănit într-un atentat în Israel, Klaus Iohannis nu şi-a găsit timp pentru a-l vizita pe acesta la spital, chiar dacă programul său este mai mult decât lejer, fiind zile când prima întâlnire oficială o are abia după orele 16:00.