Klaus Iohannis, alături de Donald Trump la Summitul "Inițiativei celor Trei Mări"

Președintele Klaus Iohannis va participa joi la Summitul "Inițiativei celor Trei Mări" (Baltică - Adriatică - Neagră), ce va avea loc la Varșovia, la reuniune, în calitate de invitat special, urmând a fi prezent și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.
La reuniune vor participa șefi de stat și reprezentanți ai acestora din 12 țări din Europa Centrală și de Est: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria, a informat luni Administrația Prezidențială într-un comunicat transmis AGERPRES.
"Inițiativa celor Trei Mări" urmărește să ofere susținere politică pentru o mai bună cooperare și interconectare a economiilor statelor din spațiul geografic cuprins între cele trei mări — Adriatică, Baltică și Neagră — în domenii precum energie, transporturi, telecomunicații sau protecția mediului.
Ştirile orei

Ponta cere suspendarea din calitatea de membru PSD; nu îl susține pe Crin Antonescu la prezidențiale
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
