Klaus Iohannis, declarații acide: ”PSD, cauza principală pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult, mai bine!”
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut joi, la o întâlnire cu reprezentanţi ai PNL şi simpatizanţi organizată la Târgovişte, că PSD este principala cauză pentru care România nu s-a putut dezvolta mai mult şi mai bine în ultimii 30 de ani.
"Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la Revoluţia din decembrie '89. La 30 de ani ne plângem în continuare morţii, dar îi glorificăm pe eroii noştri şi ne întrebăm în aceşti 30 de ani: am fost noi vrednici? Am făcut ce am promis atunci? Am construit noi o Românie liberă, democratică, care permite românilor să se simtă bine la ei acasă? Am construit noi o Românie care ne-a adus tuturor prosperitate, locuri de muncă, mulţumire, o viaţă sigură? Poate pentru unii da, dar sigur pentru mulţi încă nu. Încă nu am ajuns acolo, dar înainte să ne facem planuri despre cum vom schimba noi lucrurile în bine trebuie să vedem de ce am ajuns în 30 de ani numai până aici. De ce nu am ajuns mai departe? Dacă ne uităm în urmă în această perioadă de tranziţie, în aceşti 30 de ani de tranziţie, vedem că abia acum începem să scăpăm de comunism şi vedem că de fapt ce ne-a ţinut în urmă, ce ne-a ţinut ca şi cum am fi avut o piatră de moară legată de gât este PSD. PSD este cauza principală pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult, nu s-a dezvoltat mai bine, dar avem acum speranţă să schimbăm lucrurile", a declarat Iohanni, conform Agerpres.
El a opinat că schimbarea trebuie să fie una profundă şi să ducă la sfârşitul perioadei de tranziţie.
"Nu putem noi, românii, să rămânem ancoraţi într-o veşnică tranziţie, trebuie să începem să păşim pe calea ce-a dreaptă, or asta se poate numai dacă îndepărtăm PSD de la putere pentru o perioadă lungă de timp. Altfel, schimbarea nu se va produce. Amintiţi-vă că noi am mai crezut în anumite etape că am scăpat de tot de comunişti, am crezut în unele etape că am scăpat şi de PSD, dar PSD, mereu şi mereu, s-a întors cu alte feţe, cu alte nume, dar cu aceleaşi metehne. Dacă vrem să terminăm în România tranziţia şi să transformăm România într-o ţară modernă şi europeană, trebuie să îndepărtăm PSD de la putere pentru o perioadă suficient de lungă şi în acest timp trebuie să guverneze PNL, fiindcă este o forţă enormă. Am dovedit-o", a spus şeful statului.
Preşedintele Iohannis, candidat la prezidenţiale pentru un nou mandat din partea PNL, a afirmat că România nu are autostrăzi şi spitale moderne din cauza "catastrofei administrative pesediste şi guvernării eşuate pesediste".
"Pentru a garanta pensiile seniorilor noştri trebuie să vină la guvernare PNL", a adăugat el.
El a motivat de ce vrea la putere alături de PNL.
"Eu vreau la putere, fiindcă doresc să coordonez această muncă de construcţie în România. Şi îmi doresc, şi românii îşi doresc, ca în fine să terminăm cu aceste discuţii contraproductive între cele părţi ale Executivului, preşedinte şi Guvern. Şi ne dorim, şi, recunosc, îmi doresc, un guvern cu care putem să lucrăm împreună, un guvern cu care, după atâţia ani, dragii mei, în fine, ne apucăm de treabă pentru români! Şi este foarte, foarte mult de lucru. Trebuie să reconstruim marile sisteme ale României. Trebuie să refacem justiţia şi să reluăm lupta anticorupţie. Trebuie să transformăm economia României într-o economie sustenabilă. Trebuie să facem şcolile sigure pentru elevi şi pentru profesori. Trebuie să construim acele spitale pe care le-am promis. Trebuie să garantăm pensionarilor pensiile. Trebuie să dezvoltăm infrastructura pe care am mai promis-o şi au mai promis-o şi alţii, dar noi o vom face. Noi, împreună, vom pune România pe picioare", a punctat Iohannis, conform sursei citate.
Înainte de a participa la eveniment, şeful statului s-a fotografiat cu simpatizanţii.
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x