KLAUS IOHANNIS, întâmpinat cu alerte false de bombă la Chişnău
O alertă cu bombă a fost declanşată la două bănci din Chişinău, a anunţat poliţia, în timp ce preşedintele român Klaus Iohannis era aşteptat marţi după-amiază în capitala moldoveană.
Iohannis Chişnău. Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la Chişinău. La reşedinţa prezidenţială a lui Nicolae Timofti i se prezintă onorul militar.
„Am dorit să aștept până când în Republica Moldova este un guvern în funcțiune. Acest lucru este îndeplinit acum. Între România și Republica Moldova există relații speciale, unice în felul lor în Europa zilei de azi. Prin această vizită vreau să îmbunătățescă aceste relații”, a explicat președintele înainte de a pleca spre Chișinău. „Mesajul cu care merg acolo este unul foarte clar. România sprijină Republica Moldova. Noi ne dorim un parcurs european al Republicii Moldova”, a mai spus șeful statului.
Au fost intonate imnurile celor două republici. Înainte de sosirea sa, Chişnăul s-a confruntat cu trei alerte de bombă la câteva din sediile unor bănci.
O alertă cu bombă a fost declanşată la două bănci din Chişinău, a anunţat poliţia, în timp ce preşedintele român Klaus Iohannis este aşteptat marţi după-amiază în capitala moldoveană.
"Este vorba despre filialele a două bănci diferite, una se află pe strada Columna, iar alta pe Bănulescu-Bodoni", a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei municipale, Adrian Jovmir pentru portalul Unimedia.md.
Alerta este în desfăşurare la Banca de Economii de pe strada Columna şi la o filială a Băncii Sociale de pe strada Bănulescu-Bodoni.
Cele două bănci se află de trei luni sub administrare specială după ce s-ar fi depistat fraude. Centrul Naţional Anticorupţie, care a iniţiat dosare pe marginea acestor cazuri, a anunţat că valoarea prejudiciului este de aproximativ 28 de miliarde de lei moldoveneşti (1,33 de miliarde de euro).
În urma verificărilor s-a constatat că alerta de la Banca Socială a fost falsă, în clădire nefiind găsite obiecte explozibile. Angajaţii băncii au intrat în instituţie pentru a-şi continua activitatea.
Încă o alertă cu bombă a avut loc la un sediu al Bancii de Economii, în sectorul Ciocăna, strada Mircea cel Bătrân. Alerta a venit, de asemenea, prin mail. Şeful serviciului de preasă al poliţiei municipiului Chişinau, Adrian Jovmit, a declarat că trei alerte cu bomba, care au fost date de dimineata, sunt false.
Principalele subiecte care vor fi abordate de cele două părţi sunt relaţiile politice şi economice dintre România şi Republica Moldova şi funcţionalitatea gazoductului Iaşi-Ungheni. Guvernarea minoritară de la Chişinău contează foarte mult pe vizita lui Iohannis pentru a reduce din valul de critici la adresa celor două formaţiuni pro-europene care au pactizat cu Partidul Comuniştilor.
Viceministrul de Externe de la Chişinău a declarat că importanţa şi greutatea unei asemenea vizite nu se măsoara în acte semnate, ci prin sprijinul şi încrederea pe care le va primi Republica Moldova din partea României.
Vizita oficială a lui Klaus Iohannis a fost planificată încă de la preluarea mandatului la Cotroceni, dar amanată din cauza negocierilor prelungite pentru formarea noului guvern al Moldovei.
Klaus Iohannis trebuia să viziteze Republica Moldova acum o lună, dar atunci și-a amanat vizita până la instalarea unui nou guvern la Chişinău.