Klaus Iohannis, la ceremoniile de Ziua Marinei: În câteva luni, ţara noastră a devenit simbol al unităţii, al solidarității

| 15 aug, 17:15

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, în cadrul ceremoniilor dedicate Zilei Marinei Române, că în câteva luni, ţara noastră a devenit un simbol al unităţii, solidarităţii şi coeziunii care caracterizează Alianţa Nord-Atlantică iar Marea Neagră este considerată, astăzi, o zonă de interes strategic pentru securitatea euro-atlantică, aşa cum a afirmat răspicat, împreună cu ceilalţi aliaţi, în conceptul strategic al NATO.

 

Şeful statului a mai arătat că nu ne vom opri aici, şi că România va consolida postura NATO de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre pe termen lung.
”Ne aflăm pe ţărmul Mării Negre, la numai câteva sute de kilometri distanţă de războiul nedrept şi brutal declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, un conflict armat pe care mulţi nu îl mai considerau posibil în Europa vremurilor noastre”, a spus preşedintele în mesaj.
Klaus Iohannis a arătat că ”în ultimii ani, am acţionat constant şi decisiv pentru ca regiunea Mării Negre să fie recunoscută drept una de interes major pentru comunitatea euro-atlantică, pe măsura importanţei sale geostrategice, de hotar al NATO şi al UE”.
”Iată că Marea Neagră este considerată, astăzi, o zonă de interes strategic pentru securitatea euro-atlantică, aşa cum am afirmat răspicat, împreună cu ceilalţi aliaţi, în conceptul strategic al NATO, pe care l-am aprobat recent la summit-ul istoric de la Madrid. O demonstrează nu numai vizibilitatea fără precedent a întregii regiuni în care ne aflăm, ci şi prezenţa celor peste 5.000 de militari aliaţi în România”, a mai afirmat şeful statului.
”Mă bucur că suntem iar împreună pentru a celebra această mare sărbătoare, Ziua Marinei Române. 15 august vă este dedicată dumneavoastră, celor care v-aţi clădit o carieră în slujba marinei militare şi civile. Vă salut cu multă căldură şi vă urez „La mulţi ani!”, dragi marinari! În această zi deosebită, aprecierea şi recunoştinţa noastră se îndreaptă către dumneavoastră, cei care purtaţi cu demnitate şi curaj drapelul tricolor pe mările şi oceanele lumii”, a transmis preşedintele.
El a afirmat că ”tenacitatea, dârzenia, rezistenţa şi spiritul de sacrificiu de care dau dovadă fac din profesia de marinar una deopotrivă onorabilă şi dificilă”.
”A fi marinar este mai mult decât o meserie, este un stil de viaţă care presupune multe sacrificii, dar şi nenumărate satisfacţii şi împliniri. În aceste momente aniversare, vă îndemn să aducem un omagiu eroilor mărilor şi oceanelor care şi-au dedicat viaţa apărării României şi s-au jertfit sub pavilionul naţional!”, a mai spus preşedintele.
Klaus Iohannis a precizat că, ”în câteva luni, ţara noastră a devenit un simbol al unităţii, solidarităţii şi coeziunii care caracterizează Alianţa Nord-Atlantică”.
”Prin activităţile comune desfăşurate de militarii români şi aliaţi aici, la Marea Neagră, sub comanda NATO, transpunem în practică angajamentul nostru ferm de a ne apăra reciproc şi de a apăra împreună valorile democratice care ne unesc. Profit de această ocazie pentru a sublinia din nou aprecierea României pentru prezenţa în ţara noastră a militarilor din Statele Unite ale Americii, Franţa, Polonia, Portugalia, Belgia, Italia, Marea Britanie, Germania şi Ţările de Jos”, a declarat preşedintele.
”Găzduim, aşadar, o paletă largă de structuri ale Alianţei, de la Unitatea pentru Integrarea Forţelor aliate şi Grupul de luptă NATO, recent înfiinţat, având Franţa ca naţiune-cadru, la Brigada Multinaţională de la Craiova şi Comandamentele Multinaţionale de nivel Divizie şi Corp de la Bucureşti şi Sibiu. Nu ne vom opri aici. Vom pune în practică deciziile adoptate la Madrid şi împreună cu aliaţii şi partenerii noştri vom consolida postura NATO de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre pe termen lung, în condiţiile în care Rusia a fost definită la Summitul de la Madrid drept principala ameninţare la adresa securităţii euroatlantice”, a afirmat preşedintele.
Potrivit lui Klaus Iohannis, ”sub umbrela NATO, România beneficiază astăzi de cele mai solide garanţii de securitate din istoria sa”.
”Ţara noastră va continua să îşi îndeplinească cu responsabilitate rolul de pilon de stabilitate regional şi rămânem ferm şi deplin implicaţi în realizarea angajamentelor asumate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Astăzi, mai mult decât oricând în ultimele decenii, este necesar un nivel superior de ambiţie, inclusiv în domeniul apărării, pentru a face faţă provocărilor multiple în actualul context extrem de complicat. De aceea, începând cu anul 2023, vom face un efort în plus pentru a creşte alocarea bugetară pentru Apărare de la 2% din PIB, cât este în prezent, la 2,5%”, a arătat şeful statului.
”Vom utiliza aceste fonduri pentru a accelera înzestrarea şi modernizarea Armatei României, inclusiv a Forţelor Navale, şi pentru a creşte nivelul de pregătire a militarilor noştri, astfel încât să dispunem de o structură de forţe interoperabilă cu cele aliate şi mai eficientă, capabilă să asigure apărarea naţională şi să contribuie la apărarea colectivă, împreună cu aliaţii noştri din NATO. Nu în ultimul rând, vom continua să acţionăm unitar şi coordonat în cadrul Uniunii Europene pentru a gestiona efectele multiple şi profunde ale războiului din Ucraina, pe care le resimţim cu toţii, în viaţa de zi cu zi, inclusiv în plan energetic şi economic”, a mai anunţat preşedintele.
Klaus Iohannis a menţionat că ”Forţele Navale contribuie semnificativ la securitatea naţională, regională şi la cea euroatlantică”.
”Prin misiunile dificile pe care le desfăşuraţi alături de aliaţii şi partenerii noştri din NATO şi din Uniunea Europeană, faceţi ca apele teritoriale ale României, dar şi mările lumii să fie mai sigure. Sunteţi expresia profesionalismului şi a dăruirii şi vă mulţumim pentru sacrificiile pe care le faceţi pentru ca noi toţi să trăim în siguranţă!  Fie ca Sfânta Fecioară Maria, protectoarea Marinei României, să vă aibă în pază şi ocrotire! La Mulţi Ani şi Bun cart înainte!”, a declarat preşedintele în mesaj.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ