KLAUS IOHANNIS, la memorialul Ground Zero din SUA: Intoleranţa aduce crimă şi terorismul trebuie combătut în fiecare zi
Românii şi-au arătat solidaritatea cu poporul american nu din obligaţie, ci din credinţa că libertatea este cea mai importantă valoare a omului, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, care a depus duminică flori şi a ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001, la memorialul de la Ground Zero, potrivit Agerpres.
''Am fost foarte mişcat să păşesc, la New York, pe locul fostelor Turnuri Gemene, acest spaţiu al tragediei americane de la 11 septembrie 2001. Atunci, am fost cu toţii martorii unui adevăr dureros şi ai unei lecţii categorice: intoleranţa aduce crimă şi terorismul trebuie combătut în fiecare zi. Lumea noastră nu trebuie să mai cadă pradă urii, care răpeşte vieţi şi mutilează destine. În toţi aceşti ani, românii şi-au arătat solidaritatea cu poporul american nu din obligaţie, ci din credinţa că libertatea este cea mai importantă valoare a omului şi că rănile unei naţiuni pot fi alinate doar prin solidaritate şi prin acţiune concretă împotriva celor care atentează la valorile sale'', a scris luni Iohannis pe Facebook.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează până miercuri o vizită oficială în SUA.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x