Klaus Iohannis, prima reacţie după publicarea raportului MCV
Preşedintele României salută faptul că raportul MCV este unul predominant pozitiviz, care arată că progresele identificate de Comisia Europeană în raportul precedents-au consolidat semnificativ, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei.
“Preşedintele României ia notă de faptul că acest raport este al doilea consecutiv pozitiv, progresele ţării noastre în îndeplinirea obiectivelor MCV înscriindu-se pe o linie evident ascendentă. Domnul preşedinte Klaus Iohannis consideră că prin concluziile raportului se evidenţiază faptul că obiectivele majore ale reformei justiţiei şi luptei împotriva corupţiei sunt, în mare măsură, asumate la nivelul societăţii româneşti, iar schimbările intervenite indică semne de sustenabilitate", mai scrie în comunicat.
Totodată, Klaus Iohannis a salutat concluziile raportului care "arată că activitatea principalelor instituţii judiciare şi de integritate în combaterea corupţiei a înregistrat o dinamică impresionantă şi a generat o încredere sporită a publicului în justiţie".
Potrivit comunicatului, preşedintele Klaus Iohannis apreciază constatările făcute de Comisia Europeană cu privire la profesionalismul sporit din sistemul judiciar românesc şi cu privire la voinţa de a proteja independenţa justiţiei într-o manieră mai consistentă.
Citeşte şi: Victor Ponta, despre raportul MCV: Guvernul nu are nicio problemă, noi primim note bune