Klaus Iohannis refuză numirile noilor miniștri: ”PSD-ul o să aibă ocazia să mai încerce o dată”
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va respinge propunerile făcute de Guvern pentru noii miniștrii. ”La mijlocul săptămânii viitoare voi anunța și motivele”, a declarat șeful statului.
”Ieri am semnat decretele de revocare și au fost și publicate. Nu am formulat încă un răspuns de refuz, pentru că asta va fi. Avem și argumente de legalitate și de oportunitate. Echipa mea lucrează la această analiză. Până la mijlocul săptămânii viitoare voi da motivele pentru care voi refuza numirea noilor miniștri”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele Iohannis sune că nu există un blocaj la nivelul Guvernului. ”PSD nu are decât să facă pașii prevăzuți în Constituție. Au făcut deja două propuneri. O să aibă ocazia să mai încerce o dată”, a completat acesta.
Șeful statului a mai spus că lipsa bugetului reprezintă o problemă. ”Nu există la momentul acesta niciun proiect de buget. În loc să se ocupe de buget, Guvernul se ocupă de schimbat șefi la ANAF...Aceste lucru îmi pune semne de întrebabil. Probabil există probleme cu bugetul pe 2019”, a mai precizat președințele.
Șeful statului a mai spus că în 2019 va candida pentru un nou mandat de președinte. ”Nu mă tem de niciun candidat”, a spus acesta.
”Important este ce doresc alegătorii și la sfârșitul anului vom ști acest lucru”, a completat președintele. Acesta a mai spus că la algerile prezindențiale va fi susținut de PNL. ”Importantă este, însă, susținerea românilor”, a declarat președintele.
Întrebat despre cererea de revocare a Procurorului General, Iohannis a spus: ”Nu îi voi revoca pe Procurorul General Augustin Lazăr. Face o treaba foarte bună acolo, sunt mulțumit, iar evaluarea nu satisface rigorile legii”.
În ceea ce privește anunțul Guvernului privind sesizarea CCR după semnarea decretului pentru prelungirea mandatului Șefului de Stat Major, Iohannis a declarat: ”Mi se pare o soluție foarte bună, perfect pe lege și pe Constituție”.
”Începem anul 2019, un an cu foarte multe provocări, direct cu președinția Consiliului Uniunii Europene. Sunt convins că vom face față cu bine. În luna mai avem primele alegeri, cele europarlamentare. Vrea să spun încă de acum că este important să participăm la aceste alegeri, în număr cât mai mare. La sfârșitul anului, vom avea alegeri prezidențiale. Voi intra în competiție pentru un nou mandat de președinte”, a spus Klaus Iohannis.
”Pentru întreg anul 2019, avem obiective mari: o mai profundă și o mai bune integrare europeană, consolidarea posturii în NATO și o întărire a prezenței NATO pe flancul estic și o consolodare a statului de drept în România, asta însemnând și continuarea în forță a luptei împotriva corupției”, a declarat șeful statului.
Întrebat dacă va mai discuta cu Viorica Dăncilă, Iohannis a spus: ”Cu doamna prim-ministru intenționez să discut ori de câte ori mă caută într-o chestiune care privește Guvernul”.
Șeful statului a mai precizat că propunerea făcute de Ministerul Justiției la DNA este în analiză. ”Este important de reținut că domnul ministru a considerat să trimită aceeași propuneri față de modificări, lucru care este cel mai puțin ciudat”, a spus el.