Klaus Iohannis refuză propunerile de miniștri pentru Dezvoltare și Transporturi, susține Viorica Dăncilă
Premierul Viorica Dăncilă a dezvăluit la începutul ședinței de guvern de vineri că președintele Klaus Iohannis i-a spus că nu este de acord cu numirea celor doi miniștri noi propuși pentru Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării, Mircea Drăghici și respectiv Lia Olguța Vasilescu.
Deocamdată, Președinția nu a făcut niciun anunț oficial, dar Viorica Dăncilă îl acuză pe Klaus Iohannis că blochează activitatea Guvernului pentru că nu este de acord cu numirea celor doi.
„I-am solicitat o discuție în privința numirii celor doi miniștri, ai Transporturilor și Dezvoltării. Era firesc să avem o decizie în acest sens de îndată după ce Curtea Constituționalî a arătat că trebuie să avem această decizie de îndată. Președintele a comunicat faptul că nu va da curs celor două propuneri pe care i le-am înaintat, fără nicio explicație, dând dovada că dorește blocarea activității Guvernului”, a spus Viorica Dăncilă la începutul ședinței de guvern care a avut loc imediat după ședința CSAT, unde a avut ocazia să-l întâlnească pe președinte.
„Preşedintele a confirmat astăzi încă o dată, dacă mai era nevoie, că nu este în stare să-şi exercite rolul constituţional de mediator. Fiecare ieşire publică a dlui preşedinte are puternice accente politice, singura preocupare fiind aceea de a ataca PSD”, a afirmat Viorica Dăncilă.
„Peste numai câteva zile vom prelua preşedinţia Consiliului UE, cu o situaţie de blocaj la două ministere importante, cu o situaţie de blocaj în ceea ce priveşte preluarea dosarelor aflate pe agenda UE şi cu o situaţie care nu este favorabilă imaginii României în acest sens”, a acuzat Viorica Dăncilă.
În 19 decembrie, Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională Guvern - Preşedinte şi a decis că şeful statului urmează să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcţii de ministru, referindu-se la miniştrii Transporturilor şi Dezvoltării, Lucian Şova şi Paul Stănescu.
În 20 noiembrie, şeful statului a acceptat propunerea premierului privind schimbarea din funcţie a şase miniştri, dar a refuzat să o numească pe Lia Olguţa Vasilescu la Ministerul Transporturilor şi pe Ilan Laufer la Ministerul Dezvoltării. Klaus Iohannis a precizat că propunerile sunt „nepotrivite”, reamintește News.ro.
Ulterior, PSD a venit cu alte propuneri: Lia Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării şi Mircea Drăghici la Transporturi. Klaus Iohannis nu a dat încă un răspuns la aceste solicitări.