KLAUS IOHANNIS – un liberal căruia îi place „securismul”?

| 08 aug, 2014

Traian Băsescu campanie electorală. Prezent în emisiunea de la televiziunea prietenă, Traian Băsescu i-a luat la ţintă pe Victor Ponta, apoi pe Monica Macovei, a ironizat candidaţii Dreptei şi ne-a vorbit despre modul activ în care se va implica în viitoarea campanie electorală.

Traian Băsescu campanie electorală. Săptămâna care tocmai se încheie nu a fost una dintre cele mai bogate în evenimente politice, în condiţiile în care am intrat în luna august dedicată în mod tradiţional concediilor. Chiar şi aşa, preşedintele Băsescu a ţinut să îşi pună o dată în plus amprenta asupra dezbaterilor publice, iar prezenţa sa în emisiunea de la B1TV în prima parte a acestei săptămâni a avut darul să readucă în prim-plan un Traian Băsescu neobosit, cu aceeaşi reotrică a conflictului, cu acelaşi ameninţări şi încercări de discreditare ale adversarilor politici cu care ne-am obişnuit în ultimii aproape 10 ani.

Prezent în emisiunea de la televiziunea prietenă, Traian Băsescu i-a luat la ţintă pe Victor Ponta, apoi pe Monica Macovei, a ironizat candidaţii Dreptei şi ne-a vorbit despre modul activ în care se va implica în viitoarea campanie electorală. Mai precis, după ce timp de 10 ani i-a adus pe români în pragul disperării, după ce a învrăjbit categorii sociale unele împotriva altora, iată că şefului statului nu-i este de ajuns şi doreşte să joace în continuare un rol cheie şi într-o campanie prezidenţială în care, teoretic, nici nu ar avea ce să caute.

Una dintre declaraţiile preşedintelui care a făcut înconjurul agenţiilor de ştiri şi al redacţiilor a fost cea legată de maniera în care înţelege Traian Băsescu să se implice în campanie electorală care se apropie. “Sunt unii candidaţi care au lucruri ascunse în CV. Când ai aparţinut de anumite instituţii şi nu-ţi treci în CV şi vrei să fii preşedintele României, acest lucru nu ai cum să-l faci. Voi scoate totul la iveală, pentru că publicul merită să ştie tot despre un candidat. Nu despre familie, bineînţeles, dar CV-ul şi alte lucruri trebuie cunoscute. O să-i dezbrac public”, a sunat declaraţia lui Traian Băsescu de marţi, la B1TV.

Citeşte şi: Traian Băsescu: DNA a făcut bine că a oprit arestările în campania electorală

Declaraţia ca atare nu a surpins pe nimeni, ţinând cont că a venit din partea unui politician care are în reflex acest tip de ameninţări. În schimb, poziţionarea lui Klaus Iohannis pe marginea declaraţiei lui Traian Băsescu poate fi lesne calificată drept dubioasă. În mod natural, președintele României are cele mai multe informații despre ceea ce se întâmplă în România, dacă sunt informații importante pentru România, să vină să le spună. Nu am de ce mă tem, abia aștept. E posibil să avem surprize destul de importante în campania pentru prezidențiale", a spus Klaus Iohannis.

Ce ne lasă să înţelegem declaraţia lui Klaus Iohannis? Simplu. Edilul sibian, aspirant la fotoliul de la Cotroceni, nu va fi nici pe departe un preşedinte alternativă la Traian Băsescu, ci un şef de stat care va continua pe linia ameninţărilor, a şantajelor politice şi a utilizării unor informaţii cu scopul de a câştiga influenţa şi de a-şi pune în dificultate adversarii. Cu alte cuvinte, Klaus Iohannis se declară adeptul modelului “securist”, promovat asiduu în politica ultimilor ani de actualul preşedinte.

Şi iată cum, un candidat cosmetizat de mass-media îşi dă pe zi ce trece arama pe faţă. Klaus Iohannis, dacă printr-o ironie a sorţii va ajunge la Cotroceni, nu va fi altceva decât marioneta lui Traian Băsescu. Când românii credeau că au scăpat de Emil Boc, prototipul slugarnicului pe scena politică postdecembristă, iată că un alt primar, de data aceasta de la Sibiu, nu de la Cluj, aspiră la acelaşi statut. Un argument în plus pentru ca românii să gândească de două ori înainte de a pune ştampila la scrutinul prezidenţial din luna noiembrie.

Citeşte şi: TRAIAN BĂSESCU: Premierul VICTOR PONTA s-a grăbit cu denunţarea PACTULUI de COABITARE

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ