Kosovo refuză oferta României de mediere a relaţiilor între Belgrad şi Priştina

| 09 mar, 14:26

Priştina salută disponibilitatea Bucureştiului de a se implica în găsirea unei soluţii pentru normalizarea relaţiilor Kosovo-Serbia, dar îndeamnă România să recunoască statul kosovar, a declarat Bekim Collaku, şeful cabinetului preşedintelui de la Priştina, potrivit portalului Gazeta Express.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, după întâlnirea cu omologul său sârb, Aleksandar Vučić, că problema Kosovo este complicată şi că fără o soluţie în relaţia dintre Belgrad şi Priştina, Serbia nu va putea adera la Uniunea Europeană, adăugând că România este dispusă să se implice în găsirea unei soluţii.

Contactat de jurnaliştii de la Gazeta Express, Bekim Collaku a comentat că Uniunea Europeană mediază deja discuţiile pe tema relaţiilor Kosovo-Serbia.

 

„Uniunea Europeană este şi rămâne mediatorul dialogului de normalizare a relaţiilor dintre Kosovo şi Serbia. Suntem recunoscători şi nu cerem un înlocuitor al rolului decisiv al UE ca mediator în acest proces", a declarat oficialul de la Priştina.

„Pentru a căpăta credibilitate, România ar trebui să recunoască independenţa Kosovo. Kosovo salută ajutorul fiecărui stat democratic în privinţa ajungerii la un acord final pentru normalizarea relaţiilor între Kosvo şi Serbia. România nu este o excepţie în cazul în care intenţiile sale sunt credibile", a completat şeful cabinetului preşedintelui kosovar Hashim Thaci.

Fosta provincie sârbă Kosovo şi-a declarat independenţa la aproape un deceniu după un conflict de doi ani între forţele sârbe şi separatiştii albanezi, în cursul cărora au fost comise numeroase atrocităţi de ambele părţi.

Independenţa fostei provincii sârbe a fost recunoscută de 115 ţări, dintre care 23 dintre cele 28 de state membre ale UE. Cele cinci state membre ale UE care până în acest moment nu au recunoscut independenţa Kosovo sunt Spania, Slovacia, Cipru, Grecia şi România.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ