Kovesi: Azi noapte am primit un mail de la Ministerul Finanțelor. Aşteptăm forma finală a proiectului de buget
Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat vineri că aşteaptă forma finală a proiectului de buget care va fi trimisă în Parlament şi a adăugat că în cursul nopţii a primit un email din partea reprezentanţilor Ministerului Finanţelor.
''În cursul nopţii am primit un mail din partea reprezentanţilor Ministerului Finanţelor în care au precizat că propunerile noastre au fost însuşite şi urmează să se regăsească în fişa de buget a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Aşteptăm să vedem forma finală a proiectului care va fi trimis în Parlament'', a spus Kovesi.
Kovesi a declarat joi la B1 TV că bugetul DNA nu a fost cenzurat niciodată în ultimii opt ani de procurorul general şi că în răspunsul primit de la PÎCCJ sumele erau reduse considerabil şi nu se regăseau alocările propuse de conducerea Direcţiei.
"Pot să vă spun că în ultimii opt ani niciodată bugetul DNA nu a fost cenzurat de procurorul general. Nu aş putea să vă confirm eu ce a făcut procurorul general. Cred că este problema Ministerului Public să confirme dacă a tăiat din sumele DNA sau nu. Pot doar să vă spun că în răspunsul pe care l-am noi astăzi l-am primit din partea PÎCCJ sumele erau reduse considerabil şi nu se regăseau sumele pe care noi le-am propus", a afirmat Kovesi.
Citește și: Bugetul DNA face ravagii. CTP: Singura soluţie, puşcăria salvează România
Ea a precizat că DNA a trimis fila distinctă în atenţia procurorului general, dar şi în cea a miniştrilor Justiţiei şi Finanţelor pentru că aşa s-a procedat în fiecare an.
Şefa DNA a declarat că, în urma discuţiilor de joi cu ministrul Bugetului, Darius Vâlcov, şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a obţinut "promisiunea fermă" că propunerile DNA vor fi avute în vedere la definitivarea proiectului de buget pe anul 2015.
În cursul dimineţii de joi, DNA a transmis printr-un comunicat de presă că în anexele proiectului de buget pe 2015 nu se regăseşte fila distinctă de buget pentru DNA şi că pentru întreg Ministerul Public valoarea bugetului este cu 31,94% mai mică decât execuţia bugetară pe 2014.
Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat că solicitările legate de bugetele DNA şi DIICOT "vor fi luate în calcul" şi că vor fi suplimentări de fonduri la aceste instituţii.
Ştirile orei
si multi altii. Nu numai ca va dublati bugetul ,dar mai dati si pe la altii.