Kovesi cere CSM să sesizeze CCR în cazul lui Dan Șova
Procurorul-șef Laura Codruța Kovesi cere Consilului Superior al Magistraturii să sesizeze Curtea Constituțională în cazul lui Dan Șova, informează B1 TV. Aceasta a adresat o scrisoare CSM, potrivit unui comunicat DNA.
În cazul de față, se impune sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru soluţionarea conflictului de natură constituţională creat între puterile statului, ca urmare a faptului că Senatul a refuzat să răspundă cererii formulate de procurori, se arată în documentul citat.
În 13 martie, DNA a sesizat ministrul Justiţiei pentru a cere Senatului României încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Șova pentru săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.
La data de 25.03.2015, Senatul României a comunicat ministrului Justiţiei că s-a pronunţat prin vot secret asupra cererii, însă nu a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării a unui senator.
Senatul nu a adoptat însă o hotărâre prin care să admită sau să respingă cererea formulată de ministrul Justiţiei, potrivit cuprinsului comunicării.
”Având în vedere aceste împrejurări, considerăm că Senatul României a refuzat să răspundă solicitării care i-a fost adresată de reprezentanţii autorităţii judiciare, astfel încât ne aflăm în situaţia unul conflict de natură constituţională între puterile statului.
Soluţionarea unei cereri printr-o comunicare adresată de preşedintele Senatului ministrului Justiţiei excede cadrului constituţional şi echivalează cu refuzul de a se pronunţa asupra cererii”, se arată în document.
Condiția de cvorum invocată este contrară dispoziţiilor constituţionale. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 989 din 01.10.2008 s-a constatat că cererile de această natură adresate sunt adoptate prin majoritatea simplă a parlamentarilor prezenţi.
S-a constatat așadar, că sunt neconstituţionale prevederile art. 155 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cărora cerea privind urmărirea penală a membrilor Guvernului „se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor”, întrucât contravin art. 76 alin. 2 din constituţie, care prevede că adoptarea unor astfel de hotărâri se face cu majoritatea simplă.
Senatul a respins, miercuri, cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a lui Dan Şova, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor. Numărul total al senatorilor este de 168, majoritatea fiind, astfel, de 85 de parlamentari. Din cele 151 de voturi exprimate în cazul solicitării vizându-l pe Dan Şova, au fost înregistrate 79 de opţiuni "pentru", 67 "contra", iar cinci voturi au fost anulate.
Acesta s-a autosuspendat miercuri din toate funcțiile pe care le deține în PSD.
Citeşte şi: ŞOVA primeşte dedicaţii muzicale VIDEO
Ştirile orei
nu trebuie popularizate astfel de vesti...
baga maneaua aia cu Codul Fiscal