Kovesi, la judecata CSM. Ce sancțiuni disciplinare riscă șefa DNA
Kovesi, la judecata CSM. În aşteptarea unei decizii a lui Klaus Iohannis, Laura Codruţa Kovesi trece prin alte emoţii. Consiliul Superior al Magistraturii decide miercuri dacă o sancţionează pe șefa DNA pentru anumite decizii profesionale.
ZI DECISIVA PENTRU KOVESI În aşteptarea unei decizii a lui Klaus Iohannis, Laura Codruţa Kovesi trece prin alte emoţii.
Consiliul Superior al Magistraturii decide astăzi dacă o sancţionează pe ;efa DNA pentru că a permis ca mâna sa dreaptă, judecătoarea Dana Tiţian, să verifice activitatea unor procurori anticorupţie din teritoriu.
Sancțiunile pot porni de la un simplu avertisment și pot ajunge până la excluderea din magistratură.
Tot miercuri, Laura Codruța Kovesi vine la CSM pentru a fi audiată într-un alt proces disciplinar, în care este acuzată că a încălcat statutul magistraţilor după refuzul de a se prezenta la comisia parlamentară pentru anchetarea Alegerilor prezidențiale din 2009.
Șefa DNA a refuzat de patru ori pe parcursul anului trecut să se prezinte în fața comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidentiale din 2009, oferind de fiecare dată explicația că nu deține informații sau documente necesare clarificării "împrejurărilor și cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetarii parlamentare".