Kovesi: Ponta nu a fost audiat într-un singur dosar, ci în două

| 25 sep, 12:19

Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, a declarat luni, la Europa FM, că fostul premier Victor Ponta a fost audiat în două dosare, în cursul săptămânii trecute. Unul dintre acestea este dosarul "Belina", aşa cum a recunoscut chiar Victor Ponta pe Facebook.

" Domnul Ponta nu a fost audiat într-un singur dosar, ci în două", a declarat Laura Codruţa Kovesi.

Procurorul şef al DNA a mai spus că dosarul "Belina" nu a fost început în 2014, atunci când au fost date hotărârile. "Dosarul a fost deschis în mai 2017. În 4-5 luni am făcut primele acte şi verificări. Nu urmărimn hotătârile de Guvern, nu stăm în fiecare zi să vedem. Când au apărut primele informaţii ca s-au comis fapte de competenţa DNA, ne-am sesizat. Au aparut in mai 2017.

Victor Ponta a recunoscut că a fost audiat în dosarul "Belina" spunând că atunci când va ajunge la Camera Deputaţilor pentru aviz dosarul DNA, se va vedea din dosar că nici el, nici Grindeanu sau Cazanciuc nu au depus niciun denunţ contra lui Dragnea sau oricui altcuiva.

„Am fost citaţi că martori într-un dosar la care se strânseseră documente înainte de audierea noastră şi am spus doar adevărul / toată campania de presă plătită cu bani mulţi privind <> pesedişti la DNA se va dovedi încă o uriaşă minciună marca <>! Dragnea chiar îi minte şi manipulează pe membrii şi votanţii PSD cu multă neruşinare şi cinism şi acest lucru nu poate merge aşa la nesfârşit”, a precizat fostul premier.

Vicepremierul Sevil Shhaideh a fost pusă sub urmărire penală pentru abuz în serviciu de către procurorii DNA în dosarul " Insula Belina", în timp ce pentru Rovana Plumb s-a cerut încuviinţarea urmăririi penale.

Procurorii DNA au extins urmărirea penale faţă de Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (M.D.R.A.P.), Ionela Stoian, director în cadrul M.D.R.A.P, Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, Rodica Guşă, asistent-registrator în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, Anduţa Alexandrina Diaconu, registrator-şef în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Teleorman. Infracţiunile de care aceştia sunt acuzaţi sunt abuz în serviciu şi, respectiv, complicitate la abuz în serviciu.

Procurorii DNA susţin că în 2013, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel, cu suprafaţă de 278,78 hectare, respectiv 45 hectare, situate în albia minoră a Dunării, au fost trecute ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.

 

Tag-uri: kovesi, Ponta
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ