L' Express: Societe Generale va transfera o parte din activităţi în România
Grupul Societe Generale îşi va regrupa operaţiunile din Paris şi va transfera o parte din activităţile sale în România, Maroc şi India, a declarat marţi Eric Boyere, liderul sindicatului CFTC de la Societe Generale, într-un interviu acordat cotidianului L'Express.
O parte din activităţile financiare şi informatice, desfăşurate în turnul Societe Generale din cartierul financiar al Parisului La Defense, vor fi delocalizate în România, Maroc şi India, a declarat marţi Eric Boyere, liderul sindicatului CFTC de la Societe Generale, într-un interviu acordat cotidianului L'Express.
Grupul Societe Generale a anunţat că intenţionează să desfiinţeze peste 1.000 de posturi la nivel mondial în următorii trei ani, dintre care 550 numai la sediul din Paris al grupului, conform unui plan care vizează realizarea unor economii de 900 milioane de euro, până în 2015.
Însuşi liderul de sindicat al angajaţilor francezi pare de acord cu măsura. „Un produs fabricat în Franţa costă de trei ori mai mult decât într-o ţară în curs de dezvoltare şi deci conducerea a decis să delocalizeze o parte din activităţile sale în ţările unde mâna de lucru este mai ieftină", a declarat Eric Boyere, delegat sindicatului CFTC de la Societe Generale.
Începând cu 2014 este programată şi închiderea unor agenţii, începând cu cele nerentabile. Apoi vor urma agenţiile care se află în aceiaşi zonă. „Pe o rază de 300 de metri nu poţi să ai două agenţii“, a spus Boyere.
BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor. BRD face parte din Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare.
Grupul are 154.000 de angajaţi şi 32 milioane de clienţi în întreaga lume.