La două luni de la scandalul OUG 13, PSD îl propune pe Florin Iordache vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor
Deputatul PSD Florin Iordache este propus de PSD pentru ocuparea postului de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, rămas vacant în urma demisiei din conducerea acestui for a Rovanei Plumb (PSD), propunerea urmând să fie votată în şedinţa de plen de marţi, a declarat, luni, deputatul PSD Ioana Bran.
„(Funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor-n.r.) a rămas vacantă ca urmare a numirii doamnei Rovana Plumb în funcţia de ministru delegat pentru Fonduri Europene. Propunerea grupului parlamentar PSD este domnul Florin Iordache. Acest punct a fost introdus pe ordinea de zi a plenului ca să intre în dezbatere, apoi la vot final”, a declarat deputatul PSD Ioana Bran, la finalul şedinţei Biroului Permanent. Numirea în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor se va face prin vot secret, cu bile.
Decizia vine la aproximativ două luni după plecarea cu scandal a lui Florin Iordache de la cârma Ministerului Justiţiei, în urma celor două ordonanţe de urgenţă extrem de controversate referitoare la modificarea Codurilor penale, proiecte care au scos zeci de mii de oameni în stradă.
După două săptămâni de proteste masive, Iordache a anunţat că îşi depune mandatul de la Justiţie: „De când a venit la Ministerul Justiţiei mi-am propus şi am efectuat toate demersurile legale pentru a remedia o serie de probleme existente şi destul de sensibile. Aşa cum aţi văzut, toate iniţiativele asumate sunt legale şi constituţionale. Proiectele propuse lansate în dezbatere publică, în dezbatere parlamentară. Pentru opinia publică nu a fost suficient, drept pentru care am decis să-mi înaintez demisia din funcţie”, a spus atunci Iordache.