La sfârşitul anului vom avea cu 140 de km de autostradă în plus, cu sau fără Băsescu

| 08 aug, 2013

Cel care în perioada în care a deținut portofoliul Transporturilor nu a construit niciun metru de autostradă, pe motiv că România nu are nevoie de așa-ceva, s-a trezit acum să critice USL pentru prostiile pe care el și oamenii lui le-au făcut.

În vizită la finul său, Gheorghe Falcă, primarul Aradului, Traian Băsescu s-a hotărât să dea o fugă și la șantierul autostrăzii Nădlac-Arad. Băsescu nu s-a limitat la asta, profitând de moment pentru a arunca vina pentru sistarea lucrărilor în curtea guvernului condus de Victor Ponta. Am avut, așadar, încă o dovadă a faptului că președintele are memoria scurtă, sau ne crede un popor de idioți. Înclin spre varianta a doua.

Cel care în perioada în care a deținut portofoliul Transporturilor nu a construit niciun metru de autostradă, pe motiv că România nu are nevoie de așa-ceva, s-a trezit acum să critice USL pentru prostiile pe care el și oamenii lui le-au făcut.

Nu l-am auzit pe Băsescu să îl critice pe Boc pentru cei 40 de km de autostradă inaugurați în mandatele sale, și aceia pe bucățele: 15 km aici, 12 km acolo, ș.a.m.d.. În schimb, n-a ratat prilejul de a vorbi de folosirea banilor europeni. Bani care, timp de un an și ceva, n-au mai ajuns în România. De ce? Pentru că guvernul PDL, prin neregulile comise, a avut grijă să blocheze toate programele operaționale, lăsând România cu un grad de absorbție de toată jena, de doar câteva procente. Culmea este că POS Transport a fost suspendat tocmai ca urmare a unor ilegalități în atribuirea contractului de execuție a lotului I din autostrada Nădlac-Arad către firma lui Nelu Iordache, care de altfel a și fost arestat pentru infracțiunile comise. Acest lucru a însemnat că, timp de un an, Ministerul Transporturilor a fost ocupat cu deblocarea POS Transport și cu reluarea licitației pentru lotul I, dar și pentru lotul II, unde firma Alpine Bau, executantul lucrărilor, a intrat în insolvență. Pentru toate acestea Băsescu a găsit vinovatul: guvernul USL, că doar doamna Boagiu, în mandatul căreia s-au întâmplat toate acestea, nu face parte din PDL, ci este social-liberală. O logică absolut normală pentru o persoană care după ce a primit 7,4 milioane de voturi împotriva sa, a ieșit jubilând, agitând o torță și exclamând „am câștigat!”.

Băsescu a spus însă un adevăr: dacă ne uităm la autostrada Nădlac-Arad vedem ce înseamnă „proasta guvernare”. Proasta guvernare a PDL, desigur.

Dincolo de absurdul situației, un președinte nu prea are ce căuta pe șantierul unei autostrăzi, fie el și fost ministru al Transporturilor. Dacă era vorba de vreo rută navigabilă, poate aș fi înțeles, dar așa, având în vedere și declarațiile din trecut, situația e cel puțin ciudată. O fi considerat că fiind vorba de o autostradă care ne leagă de restul Uniunii Europene, aceasta intră în atribuțiile sale, la capitolul „politică externă”. A declarat de altfel că acest șantier e primul lucru pe care îl văd străinii când intră în țară, și ne facem de râs, deci este vorba de imaginea externă a României. N-ar fi prima oară când interpretează lucrurile după bunul-plac.

Ca să ducă lucrurile la nivelul următor, Băsescu a criticat și lipsa de activitate la lotul II, unde, așa cum am menționat mai sus, constructorul Alpine Bau a intrat în insolvență, afirmând că insolvența nu înseamnă faliment, iar ca exemplu a dat Hidroelectrica, care aflată în insolvență a continuat să producă energie. Exact, domnule președinte, ai dat cel mai bun exemplu: o companie de stat, de unde prietenii dumneata furau bani la metrul cub, și a cărei intrare în insolvență, pentru a fi decăpușată, a fost criticată de PDL, în vremea în care încă nu puneai filmulețe pe Facebook pentru a-ți lua adio.

Replica USL la atacurile ridicole ale lui Traian Băsescu nu a întârziat să apară. Ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova, responsabil cu construcția de autostrăzi, a explicat situația autostrăzii Nădlac-Arad, afirmând că a fost reluată licitația și urmează ca până la finalul anului să fie anunțați câștigătorul, iar lucrările să fie reluate. Șova a explicat, de asemenea, că Alpine Bau nu poate continua construcția la lotul II, societatea fiind în faliment în țara-mamă, Austria, iar după discuții cu Comisia Europeană, s-a hotărât organizarea unei licitații pentru construirea restului de 15% din lotul II. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este necesară efectuarea unei expertize pentru a se putea determina cu exactitate ce înseamnă acești 15%. Dan Șova a catalogat declarațiile lui Băsescu ca fiind „povești”, recomandându-i chiar președintelui ca data viitoare când are de gând să efectueze o astfel de vizită, să anunțe în prealabil guvernul pentru a primi documentația necesară și a evita astfel să se facă de râs, vorbind în necunoștință de cauză.

Șova a oferit încă o informație: până în decembrie vor fi dați în folosință alți 140 de km de autostradă: Lugoj-Deva, lotul 1, şi Orăştie-Sibiu, loturile 1,2,3 şi 4, cu o mică incertitudine pentru lotul 3, acolo unde a avut loc o alunecare de teren de 6 kilometri şi unde este posibil ca lucrările să țină până în aprilie.

Mi-aș dori ca Băsescu să fie invitat la una din aceste inaugurări și să fie întrebat dacă și acești 140 de km de autostradă sunt exemplu al „neputinței guvernului”, iar dacă răspunsul său va fi afirmativ, atunci cum ar trebui să catalogăm cei 40 de km în 4 ani ai guvernărilor PDL?

Și cu, și fără criticile lui Băsescu, un lucru este clar: USL ia în serios construcția de autostrăzi și absorbția fondurilor europene. Atât de serios, încât acest lucru îl deranjează pe Băsescu, mai ales dacă e vorba și de rezultate concrete, măsurate în kilometri de asfalt.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
08 aug, 2013
Cluju
Stimate domn ...
Este absurd sa dam vina in continuare pe Basescu pentru ultimii 4 ani sau pe Ceausescu cand intre cei doi a stat si culmea, inca traieste si da declaratii , tovarasul Iliescu. Ar trebui sa va documentati dvs.. Bani din diferite fonduri europene s`au alocat in Romania chiar dupa 1990 si primul act semnat intre Romania si FMI a fost semnat de catre bolsevicul Iliescu. Poate aveti dvs mintea prea scurta, ca deh, sunteti tinerel si nu va amintiti "binafacerile" anilor `90 cand "economia de piata" si "datoria publica" ( cu sintagma "Aici sunt banii dvs.") isi faceau veac prin absurdul romanesc din acea perioada. Criticati ceea ce nu s`a facut inainte de Basescu si pe urma criticati ceea ce nu s`a facut in ultimii ani !Va doresc putere de munca ...
08 aug, 2013
obiectiv
daca iau intr-adevar in serios,se vor face...
ce mai conteaza niste mici incertitudini....?
banii nu conteaza...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ