Lagarde: Inflaţia este încă prea mare, este încă prea devreme să declarăm o victorie asupra creşterii preţurilor de consum
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat marţi că inflaţia este încă prea mare şi este încă prea devreme pentru ca BCE să declare victoria asupra creşterii preţurilor de consum, transmite CNBC.
Vorbind la un eveniment bancar de la Sintra, în Portugalia, ea a spus: ”Inflaţia din zona euro este prea mare şi va rămâne aşa pentru prea mult timp. Dar natura provocării inflaţiei din zona euro se schimbă. Această persistenţă este cauzată de faptul că inflaţia parcurge economia în faze, pe măsură ce diferiţi agenţi economici încearcă să-şi transmită costurile unii altora”, a adăugat ea.
Inflaţia totală din zona euro a fost de 6,1% în luna mai, în scădere de la 7% în aprilie.
Dar ţinta BCE este de a reduce inflaţia la 2%.
Zona euro s-a confruntat cu rate mai mari ale inflaţiei, în principal ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia, care a dus la creşterea costurilor energiei în bloc.
Cu toate acestea, acestea s-au risipit în ultimele luni şi cele mai mari creşteri de preţ au fost în schimb la produsele alimentare.
”Am făcut progrese semnificative, dar – în faţa unui proces inflaţionist mai persistent – nu putem şovăi şi nu putem declara victoria încă”, a adăugat ea.
BCE a majorat dobânzile din iulie 2022, cu 4 puncte procentuale.
Jucătorii de pe piaţă anticipează o altă creştere a dobânzii luna viitoare şi iau în considerare o altă măsură pentru septembrie.
Unii economişti ridică, de asemenea, întrebări despre momentul în care BCE ar putea fi nevoită să inverseze această politică mai strictă, deoarece se tem că dobânzilee mai mari vor încetini considerabil economia.
Cu toate acestea, Lagarde a sugerat marţi că este prea devreme pentru a lua astfel de consideraţii.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x