Lanţ uman la Piaţa Unirii, de Ziua pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor
Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor a fost marcată, luni seară, în Piaţa Unirii din Capitală, printr-un lanţ uman format din zeci de activiste, acţiunea amintind de faptul că una din patru victime ale violenţei domestice moare.
Aproximativ 100 de persoane s-au adunat, luni seară, în Piaţa Unirii, pentru a marca Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor. În cadrul acţiunii, a fost citit un manifest pentru respectarea drepturilor femeilor şi pentru punerea în aplicare a Legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
Sub sloganul "Indiferenţa hrăneşte violenţa", activistele au atras atenţia că diversele forme de violenţă cu care femeile se confruntă acasă, pe stradă, la muncă şi în alte spaţii continuă să rămână un subiect tabu, ţinut sub tăcere în spaţiul public şi insuficient asumat şi sancţionat de autorităţi.
De asemnea, participantele au format un lanţ uman, în care fiecare a patra femeie era îmbrăcată în alb şi avea o candelă în mână, pentru a atrage atenţia asupra faptului că una din patru victime ale violenţei domestice moare. Fiecare din femeile îmbrăcate în alb a citit şi un text, arătând că decesele sunt cauzate de faptul că problema violenţei domestice nu este tratată îndeajuns de serios de autorităţi, că nu se emite un ordin de restricţie la timp sau că nu se pune în aplicare imediat.
"Instituţiile cu atribuţii în domeniu nu acţionează suficient pentru sancţionarea celor vinovaţi de acte de violenţă împotriva femeilor, nu au o strategie coerentă de prevenire şi combatere a fenomenului şi nu alocă resurse pentru protecţia şi recuperarea victimelor. Violenţa domestică, violenţa sexuală, hărţuirea sexuală şi alte forme de violenţă sistemică ca rasismul, homofobia, sărăcia, limitarea libertăţii de reproducere şi accesul neadecvat la servicii de sănătate sunt câteva din nedreptăţile care îngrădesc vieţile femeilor în mod special", susţin activistele.
Ele au explicat că fiecare femeie este pe cont propriu, în timp ce agresorul primeşte constant câte o mână de ajutor: "De la judecătorul care nu emite ordin de protecţie în timp util. De la tribunalul care decide să lase violatorii în libertate. De la poliţistul care nu intervine corespunzător. De la statul român care nu este în stare să asigure adăposturi şi centre de asistenţă. De la Legea Medierii care va oferi agresorului şansa nesperată de a-şi cumpăra nevinovaţia. De la jurnalistul care face rating pe seama violenţei, prezentând-o drept divertisment. De la toţi cei care râd în hohote la bancuri cu viol. De la toţi cei care gândesc «a meritat-o, sigur a făcut ea ceva». De la rudele, vecinii şi prietenii care sfătuiesc femeia să-l ierte ca să nu se facă ea de ruşine", au precizat organizatoarele în manifestul evenimentului.
Organizaţiile neguvernamentale au cerut toleranţă zero din partea autorităţilor în ceea ce priveşte violenţa asupra femeilor, dar şi ratificarea de urgenţă a Convenţiei de la Istanbul (Convenţia Consiliului Europei pentru Combaterea Violenţei împotriva Femeii şi a Violenţei Domestice).
Feministele spun că Poliţia, justiţia şi sistemul medical trebuie să fie instituţii de suport real pentru victime, reprezentanţii instituţiilor trebuind să trateze victimele cu demnitate şi profesionalism pentru a le încuraja să aibă încredere să raporteze agresiunea şi să depună plângeri penale.
Acestea fac apel şi pentru o bugetare adecvată a politicilor publice privind prevenirea şi combaterea violenţei asupra femeilor, dar şi pentru protecţie reală şi imediată pentru femeile care sunt victime ale violenţei domestice prin emiterea şi aplicarea ordinului de protecţie în regim de urgenţă.
"Agresorul trebuie dat afară din casă!", susţin activistele, care mai solicită şi crearea de adăposturi, centre de urgenţă, centre de consiliere juridică şi psihologică, dar şi înfiinţarea la nivel naţional a unei linii telefonice unice, de urgenţă, non-stop, pentru asistenţa imediată a femeilor care sunt victime ale violenţei.
În opinia lor, violatorii nu ar trebui să fie cercetaţi în stare de libertate şi să fie monitorizaţi ulterior ispăşirii pedepsei, iar persoanele aflate în funcţii publice, care susţin măsuri extremiste, ar trebui să fie demise.
ONG-urile mai cer ca CNA să găsească mijloacele legale pentru stoparea difuzării de emisiuni care degradează femeile, promovează o cultură a violenţei şi transformă violenţa în divertisment.
Organizatorii informează că Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor va fi marcată prin evenimente similare în marile oraşe din ţară, evenimentul de la Bucureşti deschizând seria de evenimente din campania "16 zile de activism pentru eliminarea violenţei asupra femeilor", în cadrul căreia vor avea loc dezbateri, ateliere, piese de teatru, campanii de informare şi alte acţiuni care vor viza creşterea gradului de conştientizare şi de înţelegere în rândul publicului a diferitelor manifestări ale formelor de violenţă asupra femeilor.
Tot de Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor, Taxi a lansat videoclipul piesei "Tăcerea din ochi" şi site-ul www.tacereadinochi.ro , dedicat femeilor abuzate fizic şi psihic din România.