Lasconi: Candidăm prin forţele noastre proprii, determinaţi şi curajoşi
USR a decis să candideze pe cont propriu la alegerile din această toamnă, după ce, conform preşedintelui partidului, Elena Lasconi, partidele de dreapta cu care au avut loc negocieri în încercarea de a face o alianţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare. negocieri au emis pretenţii ” nerezonabile şi imposibil de pus în practică”.
Într-un mesaj intern, ea le-a spus colegilor de partid să înceapă strângerea de semnături, să vorbească zi de zi cu românii, să le spună că ştiu ce trebuie făcut în sistemul de sănătate şi în cel de educaţie. ”Le spunem cine suntem: partidul pro-libertate”, a fost mesajul liderului USR.
”O echipă alcătuită din membri ai Biroului Naţional al USR a purtat în ultimele săptămâni discuţii cu reprezentanţii partidelor de dreapta în încercarea de a face o alianţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare. Scopul negocierilor a fost oferirea unei alternative românilor, astfel încât România să fie condusă de un preşedinte de dreapta şi de un guvern de dreapta, care să facă reforme. Altfel, România riscă să rămână sub o coaliţie toxică, care măreşte anual taxele asupra cetăţenilor. Pretenţiile prezentate de reprezentanţii celorlalte partide au fost însă nerezonabile şi imposibil de pus în practică. Ca urmare, USR va merge, cu motoarele turate la maximum, în următoarele alegeri şi va candida prin forţe proprii”, anunţă formaţiunea,
„Am stat cu toată lumea la masă, am venit cu propuneri rezonabile. Dar rezultatele nu au fost cele aşteptate. Eu voi face tot ce ţine de mine ca România să nu continue zece ani în direcţia dată de PSD, adică în direcţia corupţiei, a nepotismului, a combinaţiilor şi a guvernării pentru unii, în detrimentul tuturor. Candidăm prin forţele noastre proprii, determinaţi şi curajoşi. Candidăm sub sigla USR la prezidenţiale şi la parlamentare”, a declarat Elena Lasconi, preşedinta USR.
”Elena Lasconi este cel mai bine clasat candidat de dreapta la alegerile prezidenţiale, conform sondajelor recente, astfel încât ar fi singura care să învingă candidaţii PSD din aceste alegeri. Înscrierea în cursa pentru alegerile prezidenţiale a mai multor candidaţi de dreapta va ajuta doar candidaţii PSD”, susţine USR.
Într-un mesaj intern adresat colegilor de partid ea a indicat şi paşii care trebuie urmaţi.
”În aceste zile am vorbit cu mulţi dintre voi şi v-am simţit speranţele, dorinţele si entuziasmul. USR a candidat o singură dată pe cont propriu, în 2016 alături de Nicuşor Dan. De atunci, o serie de alianţe au adus multe frustrări interne. Le-am trăit şi eu pe pielea mea şi ştiu ce înseamnă. Trebuie să ne rupem de moştenirea de 35 de ani a trecutului rosu. Suntem singurii care ne luptăm în mod real cu pesedismul. Voi face tot ce ţine de mine ca Romania să nu continue 10 ani în direcţia dată de PSD, adică în direcţia corupţiei, a nepotismului, a combinaţiilor si a guvernării pentru unii, în detrimentul tuturor. Candidăm prin forţele noastre proprii determinaţi şi curajoşi. E şansa noastră a tuturor românilor. Candidăm USR la prezidentiale si la parlamentare”, le-a spus Lasconi colegilor săi.
Totodată, le-a spus şi ce este de făcut, dacă şi ei simt ca ea şi vor să meargă către victorie.
”1. Strângem semnături pentru prezidenţiale şi parlamentare. De astăzi!
2. Vorbim zi de zi cu românii. Ascultăm ce au de zis, le respectăm părerea.
3. Le spunem cine suntem: partidul pro-libertate.
4. Spunem tuturor că ştim cum să reformăm sistemul de educaţie astfel încât copiii noştri să fie competitivi la nivel european.
5. Spunem tuturor că ştim ce trebuie făcut în sistemul de sănătate astfel încât să nu ne mai fie frică să intrăm într-un spital şi că medicii români să revină acasă.
6. Le spunem că şi noi suntem ca ei, că suferim de prigoana comuniştilor mascaţi în pesedişti şi că suntem singura soluţie să scăpăm de ei. De acum înainte!
7. Spunem românilor că noi facem politică pentru toţi, nu doar pentru unii”, sunt recomandările lui Lasconi pentru colegii săi din USR.
”Mergem mai departe împreună, uniti, determinaţi mai mult ca oricând să facem lucruri bune pentru Romania! Să nu uităm niciodată că suntem partidul în care milioane de români îsi pun speranţele. Şi tare mult îmi doresc să nu-i dezamăgim! Siingurii aliaţi de care avem nevoie în această luptă sunt românii”, a încheiat Elena Lasconi.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x