Laszlo Borbely: Prin dialog, minoritatea îşi face auzită vocea inclusiv în Parlament

|

Pentru OSCE, medierea reprezintă o prioritate în activităţile şi angajamentele sale,  declarat preşedintele Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor, Laszlo Borbely.

Laszlo a adăugat că speră ca în cadrul "Conferinţei privind Medierea în spaţiul OSCE" organizate la Bucureşti de către Ministerul Afacerilor Externe în cooperare cu Departamentul Federal pentru Afaceri Externe al Conferinţei Elveţiene şi cu Centrul pentru Prevenirea Conflictelor din cadrul Secretariatului Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare din Europa (OSCE), vor putea fi găsire soluţiile prin care conflictele vor putea fi rezolvate pe cale paşnică, prin mediere şi dialog.

"În aceste două zile vom analiza nişte căi mai bune pentru promovarea medierii în zona OSCE. Sperăm că această conferinţă va sluji drept platformă pentru analizarea capacităţilor şi angajamentelor OSCE în ceea ce priveşte conflictele, concentrându-ne pe mediere şi pe facilitarea dialogului. (...) Prevenirea conflictelor este importantă. La fel şi medierea, iar instituţiile şi forţele civile trebuie să se reunească pentru că doar ele pot soluţiona problemele ce pot apărea. Medierea în scopuri de pace, în etapa iniţială, este o operaţiune mult mai ieftină prin comparaţie cu negocierile. Tocmai de aceea medierea este o prioritate pentru OSCE - se pot soluţiona paşnic conflictele şi se pot analiza provocările legate de soluţionare conflictelor de la nivel local până la nivel global", a spus deputatul UDMR.

De asemenea, Laszlo Borbely a ţinut să îşi exprime opinia potrivit căreia parlamentele naţionale ar trebui să fie concepute drept "forumuri de dialoguri". 

"Parlamentele trebuie concepute drept forumuri de dialoguri deoarece Camerele legislative sunt unice şi reprezintă şi majorităţile şi minorităţile. Prevenirea şi remedierea conflictelor trebuie să se producă cu participarea întregii societăţii. Diplomaţia politică, parlamentară de asemenea, este un aspect important în ceea ce priveşte medierea", a mai spus acesta.

Pentru a-şi întări punctele de vedere, Laszlo Borbely le-a împărtăşit participanţilor la Conferinţă un eveniment care a avut loc în anul 1990, la Târgu Mureş, când prin mediere şi dialog a putut fi stins un conflict interetnic, nu însă înainte ca acesta să provoace victime.

"Fac parte din minoritatea maghiară din România. Suntem mai mulţi de un milion. Procesul de dialog între majoritari şi minoritari din societatea română a fost unul de lungă durată şi nu mă refer aici numai la parcursul parlamentar, ci şi la întreaga societate românească. Am adus în discuţie acest lucru pentru că în 1990, înainte de conflictul din Iugoslavia, în Târgu Mureş a avut loc un conflict pentru că aici se vorbesc trei limbi - româna, maghiara şi germana.

Fostele forţe comuniste au creat atunci o diversiune care a iscat un conflict interetnic pe străzile oraşului, care s-a soldat cu peste 300 de răniţi şi şase decese. Îmi aduc aminte rolul pe care l-a avut Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului al OSCE atunci, dar şi înţelepciunea comunităţilor română, maghiară şi germană care au ales medierea. Am vrut să subliniez cum prin dialog minoritatea poate să îşi facă auzită vocea, inclusiv în Parlament. Nu trebuie să uităm că există interese şi viziuni locale ce trebuie aduse la un loc", a conchis Borbely.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ