Lătrăii lui Macovei și-au luat-o peste bot, Ponta nu e vinovat
Pe marginea acestor intervenții, judecătorul Cristi Vanileț a sesizat CSM afirmând că declarațiile premierului sunt de natură să intimideze procurorii implicați în anchetarea cazului. Daniel Morar, judecător la Curtea Constituțională declarase la acea dată, referitor la comentariile premierulu: ” Dacă se întâmpla aşa ceva, primea o replică imediată şi pe măsură. La fel ar trebui să se întâmple şi acum".
Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii a pus piciorul în pragul tuturor reclamangiilor care se mândreau imediat după scandalul anchetelor de la liceul Dimitrie Bolintineanu că au asmuțit aparatul de anchetă asupra premierului Ponta. Concluzia anchetei este clară, simplă și le închide gura reclamagiilor: declaraţiile premierului n-au afectat independenţa justiţiei.
Reclamagiii și băgători de seamă care aproape s-au antepronunțat în acest caz și au fost puși acum cu botul pe labe de această
concluzie sunt personaje dintre cele mai cunoscute și controversate: Monica Macovei, Daniel Morar, Vasilică Danileț, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Ionuţ Popescu, Cristian Preda şi Sever Voinescu. Practic, concluziile trase de Inspecția Judiciară a CSM au tăiat elanul tutror celor care mizau pe faptul că, invariabil, concluziile în acest gen de anchete păreau să dea câștig de cauză magistraților și nu politicienilor implicați în investigație.
Se pare că cea mai recentă probă de independență a Justiției s-a bazat și pe faptul că declarațiile premierului au avut la bază o multitudine de probe, declarații și reclamații ale părinților elevilor implicați în ancheta de la liceul Dimitrie Bolintineanu.
Să reamintim că ceea ce a debutat ca un simplu caz de fraudă la bacalaureat, coroborat cu acuzații de mită la adresa profesorilor din comisiile de examinare, a degenerat ulterior într-un veritabil conflict între părinții care au sărit în ajutorul minorilor și forțele de ordine.
Pe 1 iulie, procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti şi poliţiştii au efectuat percheziţii la Liceul "Bolintineanu", cu sprijinul SRI, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Poliţiei Capitalei. În timpul percheziţiilor s-au găsit anumite sume de bani atât în sălile de examen, cât și asupra unor profesori.
A doua zi, directoarea liceului, Costica Vărzaru, a fost demisă din funcţie în ziua percheziţiilor și arestată preventiv pentru 29 de zile, cu acuzația de trafic de influenţă în scopul fraudării examenului de bacalaureat. Potrivit procurorilor aceasta ar fi pretins de la elevii liceului câte 500 de euro, promițând în schimb promovarea fără probleme a examenului de bacalaureat. Procurorii au găsit fițuici la perchezițiile efectuate asupra unor elevi la ieșirea din sălile de examen. Ulterior s-a pus problema ca peste 100 de elevi să fie duși cu autobuzele la secție pentru anchetă. Pe marginea existenței unor mandate de aducere legală a acestora s-a desfășurat o controversă îndelungată.
Acuzațiile părinților la adresa forțelor de ordine și a procurorilor au fost cât se poate de grave, minorii au fost anchetați și duși la secții fără mandate emise conform legii și fără consimțământul părinților, percheziționați la piele și reținuți mai multe ore împotriva voinței lor și a tutorilor legali.
Una dintre cele mai șocante declarații pe caz, făcută publică de Tudorița Rosticov, mama unuia din elevii interogați abuziv, este cât se poate de relevantă pentru atmosfera de revoltă care a determinat părinții să îmbrâncească forțele de ordine: "Le-au dezbrăcat pe fete la chiloţi şi sutien, de faţă cu băieţii, şi i-au ţinut aşa timp de două ore. S-au dus după ei şi la toaletă", a declarat Tudoriţa Rosticov, într-o intervenţie telefonică.
În urma acestei anchete, pe care a considerat-o pe cât de abuzivă pe atât de rușinoasă, premierul Victor Ponta a declarat public ”Atâta timp cât sunt prim-ministru, nu accept asemenea abuzuri”.
Cele mai importante declarații prin care premierul Ponta a comentat în acest caz au fost în sensul respectării legislației și combaterii actelor de corupție, dar și pe fondul problemei, respectiv a caracterului abuziv în care s-a desfășurat ancheta.
Astfel, premierul a lăudat ca faptul că s-au făcut acțiuni de către organele statului împotriva unor profesori care luau mită, precizând că ”există probabil de foarte mult timp, reţele de acest tip în şcoli, ideea de a sancţiona este un lucru foarte bun şi îl susţin în totalitate”. Ulterior Victor Ponta a mai precizat ”Cred că dacă un profesor ia mită este normal să răspundă, dar asta nu înseamnă că cel care ia mai puţin e mai puţin vinovat.” și a adăugat că ”Eu sunt responsabil ca în această ţară să nu se petreacă abuzuri, iar ceea ce am văzut vineri, autobuze care luau elevi, semăna cu acel abuz îngrozitor, comunist, fascist.”
Pe marginea acestor intervenții, judecătorul Cristi Vanileț a sesizat CSM afirmând că declarațiile premierului sunt de natură să intimideze procurorii implicați în anchetarea cazului. Daniel Morar, judecător la Curtea Constituțională declarase la acea dată, referitor la comentariile premierulu: ” Dacă se întâmpla aşa ceva, primea o replică imediată şi pe măsură. La fel ar trebui să se întâmple şi acum".
Ştirile orei
o data tastezi gresit,dar persisti..
la ce judecatorie lucreaza Cristi "Vanilet"?
stiu ca este minor,dar conteaza sa-ti corectezi articolul..
nu mai sunt 6 -7 corectori cum erau pe timpuri la ziare...!!
asta e,probabil,din cauza lui Basescu,el va grabeste...
pastrand tonul s-ar putea afirma si ca ziaristul ar fi nou Mop al Obiectivului..
ceea ce ar fi deplasat,nepoliticos si total neproductiv...
numele noastre astea sunt,nu trebuie persiflate..
la pseudonime,hai mai treaca-mearga..
hai ca nu l-am "omorat",i-am atras doar atentia...
apropo,v-ati cam "molesit"in ultima perioada sau nu prea mai au cautare subiectele dumneavoastre predilecte?
oricum,salutari...