Lazăr: Prevederile constituţionale împiedică imixtiuni ale altor autorităţi din afara puterii judecătoreşti
Procurorul general Augustin Lazăr a declarat miercuri, la prezentarea bilanţului Ministerului Public pe anul 2017, că prevederile constituţionale şi legale asigură, în prezent, independenţa operaţională a procurorilor în luarea deciziilor şi împiedică imixtiuni sau ingerinţe ale altor autorităţi din afara puterii judecătoreşti.
"Procurorii se bucură de statutul de magistrat care le conferă în activitatea judiciară respectul şi autoritatea cuvenite, iar, în contrapondere, le atrage şi o mare responsabilitate. Atenţia publică permanent şi uneori insistent orientată către munca procurorilor a impus, alături de responsabilizarea amintită, asumarea unei conduite integre, a unei ţinute etice înalte care să faciliteze acceptarea de către societate fără rezerve a produsului activităţii Ministerului Public. În anul 2017, procurorii şi-au îndeplinit cu profesionalism atribuţiile legale, acţionând pentru apărarea ordinii de drept şi pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Prevederile constituţionale şi legale asigură în prezent, în mod practic şi efectiv, independenţa operaţională a procurorilor în luarea deciziilor în activitatea judiciară şi împiedică imixtiuni sau ingerinţe ale altor autorităţi din afara puterii judecătoreşti", a spus Lazăr.