Lăzăroiu: Partidul Mişcarea Populară să se pregătească pentru intrarea la guvernare din 2014

| 06 sep, 2013

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat vineri, la Costineşti, că Partidul Mişcarea Populară (PMP) trebuie să fie pregătit pentru intrarea la guvernare încă de la sfârşitul anului viitor, după alegerile prezidenţiale.

"Eu mi-aş dori ca dreapta unită, pe care noi avem misiunea să o coagulăm, să aibă timp până în 2016 să se construiască în opoziţie. Eu cred însă că din decembrie 2014 evenimentele ne vor duce în Executiv. Asta înseamnă să ne pregătim oameni competenţi de pe acum. Avem foarte puţin timp la dispoziţie!", a afirmat Lăzăroiu, la lucrările Şcolii de Vară a Fundaţiei Mişcarea Populară, citat de Agerpres.

Preşedintele Traian Băsescu nu a fost prezent la eveniment, transmiţând că acesta este primul său weekend ca bunic, asigurându-i însă pe participanţi de susţinerea sa.

"Preşedintele Traian Băsescu vă transmite că este alături de noi, sufleteşte, dar că acesta va fi primul weekend petrecut ca bunic şi ca atare nu va putea să vină la Costineşti", a afirmat Marian Preda, preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară. Preda a dat şi asigurări că la terminarea mandatului de preşedinte, Traian Băsescu se va alătura Fundaţiei Mişcarea Populară şi va continua să formeze lideri politici tineri.

"Pe scena politică vor urma fuziuni, alianţe, pentru ca dreapta politică să se întărească şi să avem împreună un candidat unic la prezidenţialele de anul viitor (...) Atunci când dreapta va veni la putere nu trebuie însă să începem cu jos x, jos y!", a preconizat Marian Preda.

La rândul său, preşedintele desemnat al Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a apreciat voluntarismul şi idealismul cu care se construieşte noua formaţiune politică de către militanţii săi. "Optimismul nostru îi face pe mulţi să tremure. Mulţi dintre politicienii de tranziţie îşi văd sfârşitul pentru că partidele politice de tranziţie i-au dezamăgit pe cetăţeni. Dreapta românească a suferit foarte mult în 20 de ani, dar prin Mişcarea Populară acum putem da un sens societăţii româneşti", a afirmat Tomac.

La lucrările de la Costineşti mai participă consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu, Daniel Funeriu, Bogdan Drăgoi, dar şi alţi membri ai PMP: Teodor Baconschi, Cristian Petrescu, Adrian Papahagi, Dragoş Ciuparu, Georgeta Condur, Elenina Nicuţ şi Cristian Hriţuc

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ