Lăzăroiu:Posibil să apară un nou grup parlamentar format din PDL-iști
Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu spune că este posibil ca, în perioada următoare, să apară un nou grup parlamentar, desprins din PDL, deoarece există discuţii în acest sens în interiorul partidului, însă nu ştie "câţi oameni sunt şi cine face parte".
''Posibil să apară un grup parlamentar nou, format din aleşi care să se desprindă de PDL. Nu ştiu câţi sunt şi nici cine face parte. Probabil va fi un nou vehicul politic, dar noi, cei de la Fundaţia Mişcarea Populară, nu avem legătură cu ei. Ştiu că există o astfel de discuţie în PDL'', a spus Sebastian Lăzăroiu, într-o conferinţă de presă.
Lăzăroiu a participat, astăzi, la Iaşi, la o întâlnire cu simpatizanţii din municipiu ai Fundaţiei "Mişcarea Populară", alături de Marian Preda, preşedintele fundaţiei, dar şi de alţi membri fondatori, între care Cristian Diaconescu, Daniel Funeriu, Georgeta Condur şi Elenina Nicuţ.
Consilierul prezidenţial Gabriel Berca a declarat, în această săptămână, că Partidul Popular, care va aduna nemulţumiţii din PDL, va apărea "foarte repede", fiind necesară şi constituirea unui grup parlamentar al noii formaţiuni.
Recent, presa a relatat că Partidul Popular ar avea congres în 25 mai şi că o serie de parlamentari PDL, în frunte cu Elena Udrea, dar şi membrii Forţei Civice şi cei ai Fundaţiei Mişcarea Populară ar urma să se înscrie în acest partid.
Între parlamentarii PDL care ar urma să treacă la Partidul Popular, presa i-a nominalizat şi pe Florin Popescu şi Eugen Tomac. De asemenea, fostul primar al Craiovei Antonie Solomon ar urma să se alăture acestei formaţiuni.