Legea Antifumat - bilanţul primei luni de la aplicare. Amenzi, avertismente, sume încasate. Care sunt excepţiile la lege
795 de persoane au fost amendate în prima lună de la intrarea în vigoare a Legii Antifumat, în sumă totală de 186.900 lei. De asemenea, pompierii, poliția locală și forțe ale Ministerului de Interne au mai fost nevoite să dea 1043 de avertismente pentru încălcarea legii, care a intrat în vigoare la 17 martie, informează, într-un comunicat remis presei, Inspectoratul General pentru Situații de urgență.
Din același comunicat aflăm că Pompierii au desfășurat, în același interval, "600 de acţiuni preventive, prin intermediul cărora au fost diseminate informaţii legate de normele de aplicare a legislaţiei, materiale de informare preventivă, fiind derulate instruiri ale salariaţilor din cadrul diverşilor operatori economici şi prelucrări ale legislaţiei în unităţi de învăţământ."
Ce prevede Legea Antifumat?
Întâi de toate, că fumatul este interzis în "orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent".
Apoi, că fumatul este interzis și în spațiile de la locul de muncă (inclusiv în biroul managerilor sau în sălile de ședință).
Un alt spațiu aflat în vizorul legii este locul de joacă pentru copii, în acest caz specificându-se că nu se face diferență între locurile de joacă din spaţiu închis și cele în aer liber.
Legea este aplicabilă, de asemenea, în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.
Legea interzice şi comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, de stat şi private, precum şi vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos.
Citeşte continuarea pe antenasatelor.ro