Legea câinilor fără stăpâni nu lasă loc de tocmeală

Dinamica unor formatori de opinie fără scrupule în raport cu o populație insuficient educată în privința valorilor democratice și europene este aceea a fluxului și refluxului. Valul de simpatie și empatie populară la adresa lui Ionuț, ajutat pe alocuri de mass media care a pus umărul interesată mai degrabă în creșterea audienței, va face loc până la urmă altui val la fel de mare care vine din urmă, cel al simpatiei și empatiei față de Bobiță, cățelul de lângă bloc, care va muri în direct și la o oră de vârf, de foame sau de eutanasie, într-unul din lagărele municipale pentru canide fără stăpân.

Cu stabilimentele acestea, treaba e mai mult decât complicată. Fără fonduri arată, după cum am aspus, ca niște veritabile lagăre de exterminare, cu fonduri vor exacerba acuzele la adresa autorităților care cheltuiesc mai mult pentru un câine decât pentru un om. Opinia publică, amețită de acest du-te vino pro și contra, poate rămâne cu ideea că, până la urmă, totul se decide în stradă, cine strigă mai tare. De data asta au strigat cei înfuriați de moartea unui copil lăsat, atenție, fără supraveghere într-un loc public.

S-a dat o lege, bună-rea, în această privință. Ceea ce trebuie sa facă autoritățile cu câinii maidanezi și ce trebuie să facă românii, în general, este de acum foarte simplu. Să aplice legea și nimic mai mult. Legea care spune că poate fi eutanasiat un animal părăsit și care nu mai poate fi întreținut în limitele decenței, dar și legea care îi pedepsește drastic pe cei care vor măcelări și tortura animale. În legătură cu acest ultim detaliu, dincolo de încărcătura afectivă enormă în cazul băiețelului ucis, românii trebuie să înțeleagă, fără loc de interpretări, că prin noua lege nu s-a dat drumul la măcel. Unde-i lege nu-i tocmeală și, dacă aplicăm legea împotriva câinilor, trebuie să o aplicăm și împotriva celor care uită să fie oameni.