Legea conversiei creditelor în franci elevețieni a fost blocată

| 11 oct, 16:02

Aleșii blochează legea creditelor în franci elvețieni. Camera Deputaţilor urma să dea marți votul final pe legea privind conversia acestora în lei, însă sedința a fost suspendată, din lipsă de cvorum.

”În sală sunt prezenți 141 de deputați, deci nu suntem în cvorum. În acest caz ședința de vot final nu poate avea loc”, a declarat președintele de ședință, Gabriel Vlase, citat de Agerpres.

În plenul Camerei urmau să fie supuse votului moțiunea simplă pe justiție și o serie de proiecte de lege precum cel privind conversia creditelor în franci elvețieni.

Lipsa de cvorum s-a înregistrat după ce deputații PNL au anunțat marți dimineață că nu vor participa la dezbaterile și la votul pe moțiunea simplă depusă de PSD.

În ceea ce privește legea privind conversia creditelor în franci elvețieini acesta a fost modificată în ședința din acestă dimineață. Astfel a fost eliminată condiţia legată de gradul de îndatorare de 50%, care îi nemulţumea pe datornici. Cu toate acestea în proiectul de lege a fost menținut plafonul de 250.000 franci elveţieni până la care se va aplica acestă lege, dacă decizia finală va fi luată de plen, prin vot.

Modificările aduse de deputați i-au nemulțumit totuși pe unii dintre datornicii în moneda elvețiană. Pentru aceștia criteriile introduse în lege sunt inacceptabile. Chiar dacă au fost invițați la şedinţă, aceștia nu au putut să-şi spună punctul de vedere.

Dacă legea rămâne aşa, clienţii care se încadrează în limitele impuse vor avea creditele convertite automat din franci în lei, în termen de 30 de zile de la data publicării textului în monitorul oficial, iar pentru ceilalți nu există decât soluția de a da băncile în judecată.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ