Legea eutanasierii maidanezilor, judecată la CCR săptămâna viitoare

| 16 sep, 2013

Curtea Constituţională va judeca săptămâna viitoare sesizarea depusă de 29 de senatori de la PP-DD, PNL, PC, PSD şi PDL cu privire la neconstituţionalitatea proiectului de lege de modificare a OUG 155/2001 privind câinii comunitari, act normativ adoptat la Camera Deputaţilor, arătând printre altele că legea diferă mult faţă de forma adoptată în Senat.

Un număr de 29 de senatori de la PP-DD, PNL, PC, PSD şi PDL au sesizat Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea proiectului de lege de modificare a OUG 155/2001 privind câinii comunitari, act normativ adoptat săptămâna aceasta la Camera Deputaţilor, arătând printre altele că legea diferă mult faţă de forma adoptată în Senat, potrivit RTV.net.

Sesizarea către CCR este semnată printre alţii de Haralambie Vochiţoiu (lider grup PP-DD) , Tudor Barbu (lider grup PC), Dumitru Pelican (PC), Călin Popescu Tăriceanu (PNL), Ioan Ghişe (PNL), Cătălin Croitoru (PSD), Ovidiu Marius Isăilă (PDL).

În sesizarea transmisă sâmbătă seară Curţii Constituţionale de cei 29 de senatori, document intrat în posesia Agerpres, se arată printre altele: "Forma în care actul normativ a fost adoptată diferă fundamental, atât în ceea ce priveşte concepţia, cât şi în ceea ce priveşte conţinutul, de cea adoptată de Senatul României la data de 12.03.2013. Printr-un Raport comun din 10.09.2013 al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor (comunicat chiar în ziua adoptării legii în plenul Camerei), sunt aduse modificări de esenţă legii, existând diferenţe semnificative între prevederile art. 4, 7 şi 11 etc. în cazul celor două forme adoptate de Camere: sunt stabilite termene de revendicare, respectiv adopţie a câinilor fără stăpân mult mai scurte, sunt stabilite condiţii mult mai drastice de eutanasiere, este exclusă posibilitatea returnării câinilor fără stăpân, sunt excluse organizaţiile neguvernamentale într-o etapă importantă şi sensibilă a programului de gestionare a câinilor fără stăpân (eutanasia) etc".

"Nu este un demers al PP-DD, un demers de partid ca să zic aşa. Este un demers al unui număr de senatori, e adevărat majoritari PP-DD, care credem că aceste decizii luate de Guvern şi de majoritatea USL, în special, sunt pripite. Noi spunem aşa: în stradă nu trebuie să mai rămână niciun câine pentru a nu mai pune în pericol vieţile noastre şi ale copiilor noştri, dar în acelaşi timp trebuie să ne ferim de a reacţiona la nivel global prin ucideri din acestea colective cum sugerează această lege. Noi am semnat şi eu personal am semnat pentru că în România nu vreau să văd zeci de mii de cadavre de câini. Nu vreau să miroase ca la Auschwitz a carne arsă, ci vreau să găsim pe banii pe care trebuie să-i luăm înapoi de la cei care i-au furat şi pe banii pe care-i alocă, banii noştri, soluţii să ne punem vieţile la adăpost şi în acelaşi timp România să rămână o ţară fără câini vagabonzi", a declarat duminică pentru Agerpes liderul senatorilor PP-DD, Haralambie Vochiţoiu.

Liderul senatorilor PP-DD a precizat că pe lista de semnatari ai sesizării către CCR se regăsesc senatori de PSD, PNL, PC şi PDL.

"Cei mai mulţi au fost de la PP-DD şi asta ne arată încă o dată că suntem oamenii cei mai sufletişti şi care avem o soluţie europeană, repet, pentru ca în România să nu mai fie picior de câine vagabond pe stradă pentru a ne pune viaţa în pericol, dar în acelaşi timp nu vrem să fim catalogaţi ca o ţară de oameni fără suflet care eliminăm o specie care ne este inferioară. Până la urmă pentru drama lui Ionuţ şi pentru celelalte drame tot oamenii sunt de vină şi nu animalele", a declarat Vochiţoiu.

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ