Legea locuinţei, retrimisă Parlamentului de preşedintele Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis marţi Parlamentului spre reexaminare actul normativ pentru completarea Legii locuinţei nr. 114/1996.
''Considerăm că asigurarea de locuinţe pentru categoriile de persoane defavorizate impune, în mod necesar, adoptarea de măsuri legislative coerente, eficiente, predictibile şi, în acelaşi timp, responsabile, numai astfel statul realizându-şi funcţia socială prin protecţia pe care doreşte să o acorde unor persoane vulnerabile. Însă, deosebirea de tratament juridic între persoanele care pot beneficia de locuinţă socială şi persoanele care pot beneficia de locuinţă de sprijin nu se justifică, în opinia noastră, prin raportare la criterii obiective şi raţionale, motiv pentru care se impune reexaminarea de către Parlament a Legii pentru completarea Legii locuinţei nr. 114/1996'', se arată în cererea de reexaminare.