Legea privind darea în plată intră în vigoare

| 13 mai, 09:05

Începând de vineri, orice persoană fizică, consumator, care are un credit garantat cu ipotecă cu o valoare mai mică de 250.000 echivalent euro la momentul contractării, poate opta să predea casa băncii în schimbul ştergerii creditului rămas de plată, printr-o notificare transmisă instituţiei de credit în acest sens.

Potrivit actului normativ, 'în vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii', relateaza agerpres.

De la data primirii notificării de către bancă, se suspendă plata ratelor aferente creditului, dar şi dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali şi ipotecari.

Potrivit actului normativ, notificarea debitorului trebuie să conţină şi un interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul băncii să se prezinte la notarul public ales de debitor pentru semnarea actului translativ de proprietate. Toate costurile notariale şi, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor.

'Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia', se precizează în Lege.

Banca are dreptul să conteste cererea debitorului în 10 zile de la primirea notificării, dar instanţa va judeca această contestaţie, şi toate cererile legate de aceste proceduri, în regim de urgenţă. Legea mai prevede că, până la soluţionarea definitivă a contestaţiilor formulate de creditor, se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta şi a oricărei proceduri demarate de creditor asupra debitorului.

Actul normativ precizează şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un împrumut pentru a intra sub incidenţa Legii. Astfel, titularul creditului trebuie să fie consumator, nu profesionist, creditul la momentul acordării să nu depăşească 250.000 de euro sau echivalent, iar imobilul ipotecat să fie cu destinaţia de locuinţă. În plus, în Lege se menţionează că împrumuturile acordate prin programul Prima Casă nu intră sub incidenţa actului normativ. Pe de altă parte, Legea se aplică şi debitorilor care au fost deja executaţi silit sau celor care se află în procedură de executare silită.

Prevederile actului normativ se vor aplica atât creditelor în derulare cât şi celor viitoare, şi implică raporturile juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. Băncile au anunţat deja că vor contesta Legea la Curtea Constituţională, dar, între timp, majorează avansurile pentru creditele ipotecare clasice.

Încă înainte de a fi aprobată Legea, o serie de bănci au anunţat avansuri mai mari pentru împrumuturile pentru locuinţe. Tonul majorării a fost dat de Raiffeisen Bank, încă din perioada dezbaterilor pe marginea Legii, la 35% pentru împrumuturile în lei şi la 40% la euro.

Ulterior, Bancpost, Garanti Bank şi Intesa Sanpaolo Bank au publicat noile condiţii de creditare ipotecară, din care reiese creşterea avansurilor pentru aceste împrumuturi. Astfel, Bancpost percepe un avans de 33% pentru ipotecarele în lei şi 43% pentru cele în valută, Garanti Bank are avans de 40% la euro, dar l-a menţinut la 15% pentru lei.

Imediat după promulgarea Legii, alte două bănci au anunţat mărirea avansului la creditele ipotecare. Este vorba despre BRD şi Alfa Bank. BRD Groupe Societe Generale a introdus oferta diferenţiată, pentru creditele în valoare de până la 250.000 de euro avansul fiind de 35%, iar pentru împrumuturile peste acest plafon avansul este de 15%. Alpha Bank a publicat noile condiţii pentru împrumuturile pentru locuinţe, cu avans de 30% pentru creditele în lei şi de 40% pentru cele în euro, indiferent de suma împrumutată.

CEC Bank a urmat exemplul BRD, şi a lansat o ofertă cu avansul majorat la 30% doar pentru creditele mai mici de 250.000 de euro sau echivalent, care intră sub incidenţa dării în plată. În plus, banca a majorat marja de dobândă pentru toate creditele ipotecare cu un punct procentual la lei şi cu două puncte la valută.

De asemenea, BCR a mărit avansul la creditele ipotecare/imobiliare la 35%, indiferent de sumă, şi a majorarat la 45.000 de lei suma minimă care poate fi împrumutată, de la 22.000 de lei anterior. În plus, banca a redus de la 30 la 25 de ani perioada maximă de rambursare a creditului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ