Legea privind starea de alertă, adoptată de Senat cu modificările PSD
Legea privind starea de alertă a fost adoptată, marţi, de Senat cu 111 voturi ”pentru”, 8 ”împotrivă” şi 15 abţineri. Proiectul legislativ trimis de Guvern a suferit modificări în comisii, varianta adoptată de Senat cuprinzând mai multe articole propuse de PSD.
Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat, marţi seară, că este un gest grav adoptarea în Senat noii forme privind legea stării de alertă şi că legea înaintată de Guvern a fost ”amputată” de majoritatea controlată de PSD. Despre votul liberalilor a spus că speră că acesta a fost dat pentru ca legea să ajungă cât mai repede la Camera Deputaţilor care este for decizional.
Senatul a adoptat, marţi, în calitate de prima Cameră sesizată, Proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Proiectul de lege a fost adoptat cu 111 voturi ”pentru”, 8 ”împotrivă” şi 15 abţineri, cu modificările aduse de către comisiile de specialitate şi propuse de PSD.
Proiectul legislativ va ajunge în Camera Depurtaţilor, care este for decizional.
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, marţi, Parlamentului să decidă cu celeritate asupra legii care reglementează restricţiile.
Senatorul PSD Robert Cazanciuc, preşedinte interimar al Senatului, acuză Executivul că nu a pregătit din timp un act normativ care să reglementeze perioada de stare de alertă, afirmând că proiectul legislativ trimis în Parlament cu acest subiect este ”o copie aproximativă a Decretului privind starea de urgenţă”, iar Guvernul nu a făcut decât să continue ”ce au făcut în perioada de stare de urgenţă: achiziţii publice fără transparenţă, numirea oamenilor de partid în funcţii fără pregătirea necesară”.
Cazanciuc a catalogat, marţi după-amiază, într-o conferinţă de presă, proiectul de lege privind starea de alertă drept ”un paradox constituţional” şi ”o copie aproximativă a Decretului privind starea de urgenţă”.
Cazanciuc a explicat şi care au fost motivele pentru care senatorii PSD au adus ”foarte multe modificări” proiectului de act normativ. El susţine că nu trebuie impuse aceleaşi restricţii în judeţele grav afectate şi în cele cu doar câteva cazuri.
”Singurul lucru de care s-a preocupat Guvernul a fost de a-şi crea condiţiile pentru a continua ceea ce au făcut în perioada de stare de urgenţă: achiziţii publice fără transparenţă, numirea oamenilor de partid în funcţii fără pregătirea necesară şi, mai ales, fără concurs, cel mai grav este că nici astăzi reprezentanţii Guvernului nu sunt în stare să ofere populaţiei şi Parlamentului date certe pe baza cărora au propus aceste măsuri”, a afirmat senatorul social-democrat.
Cazanciuc acuză, de asemenea, faptul că, atunci când proiectul a fost trimis la Parlament, nu au fost prezentate şi date legate de gradul de infectare a populaţiei, el susţinând că ”populaţia ar reacţiona mult mai bine dacă ar şti cum stau lucrurile”.
Şeful Senatului a mai spus că una dintre preocupările din Comisia juridică a Senatului a fost ca starea de alertă ”să nu fie folosită în continuare pentru diverse forme de abuzuri”.
”Sunt câteva modificări efectuate astăzi în comisiile de specialitate, în Comisia juridică. Starea de alertă poate fi prelungită pentru motive temeinice prin Hotărâre de Guvern, la propunerea ministrului de Interne. Starea de alertă poate fi propusă a nivelul întregii ţări, se supune la vot Parlamentului în trei zile, sau poate fi aplicată în plan local. Una dintre preocupările majore din Comisia Juridică de astăzi a fost ca acest proiect de act normativ să nu fie folosit în continuare pentru diverse forme de abuzuri şi au fost dispoziţii referitoare la situaţia din sănătate, din administraţie, la diverse proceduri de angajare a unor persoane fără concurs, sub masca unor situaţii speciale”, a mai declarat Cazanciuc.
EL a acuzat că proiectul dădea puteri angajatorului să dispună unilateral eliberarea din funcţii a unor angajaţi, sau angajatorul putea dispune unilateral munca de la domiciliu fără ca angajatul să se poată opune, aşa cum prevede legea telemuncii.
Acesta a mai catalogat drept ”formă de sfidare la adresa nevoilor românilor” decizia PNL de a nu vota acest proiect. El a spus că proiectul privind starea de alertă este un ”copy-paste” după proiectul privind starea de urgenţă şi susţine că este ”inadmisibil” să se ceară Parlamentului să îl dezbată în doar 48 de ore.
Senatorul PSD a mai spus că dezbaterile din Comisia juridică au durat aproape cinci ore.
”Cred că am înlăturat orice formă de abuz care să fie permisă de un act normativ. Formulări ambigue (...) au fost restricţionate. Asta a încercat din păcate Guvernul PNL să vină cu un proiect de act normativ nu cu gândul de a arăta românilor ce conduită să urmeze ci de a crea breşe pentru răfuieli politice, la nivelul administraţiei locale, la nivelul spitalelor”, a mai spus Cazanciuc.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x