Legea salarizării: Indemnizațiile pentru primari și viceprimari - diminuate; cele ale președinților de CJ - majorate
Deputații din Comisia de muncă au decis, marți, micșorarea salariilor primarilor și viceprimarilor de localități cu jumătate de coeficient față de forma adoptată de Senat.
Un punct din coeficient reprezintă salariul minim brut, adică 1.450 de lei.
Potrivit amendamentului adoptat la legea salarizării, pentru primarii și viceprimarii de orașe și municipii (localități de până la 3.000 și până la 50.000 de locuitori), coeficienții pentru calcularea salariilor se majorează cu 0,5 față de varianta propusă de Guvern. În forma adoptată de Senat, coeficientul corespunzător indemnizației pentru astfel de funcții era prevăzut la 1.
Comisia de muncă a Camerei Deputaților a majorat însă, cu jumătate de coeficient, indemnizațiile viceprimarilor Capitalei și pe cele ale președinților și vicepreședinților de consilii județene. Senatorii le-au adoptat în forma propusă de Guvern.
Astfel, potrivit noii grile, de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, indemnizațiile modificate ale principalilor aleși locali vor fi următoarele: primar general al Capitalei — coeficient 9,7 — indemnizație 14.065 lei brut; viceprimar al Capitalei — coeficient 8,5 — indemnizație 12.325 lei brut; președinte al Consiliului Județean — coeficient 9 — indemnizație 13.050 lei brut; vicepreședinte al Consiliului Județean — coeficient 8 — indemnizație 11.600 lei brut; primar municipiu reședință de județ, inclusiv sectoarele municipiului București — coeficient 9 — indemnizație 13.050 lei brut; primar (localitate peste 100.001 locuitori) — coeficient 7 — indemnizație 10.150 lei brut; primar (localitate cu 50.001 și până la 100.000 locuitori) — coeficient 6,5 — indemnizație 9.425 lei brut; primar (localitate cu 20.001 și până la 50.000 locuitori) — coeficient 6,5 — indemnizație 9.425 lei brut; primar (localitate cu 10.001 și până la 20.000 locuitori) — coeficient 6 — indemnizație 8.700 lei brut; primar (localitate cu 5.001 și până la 10.000 locuitori) — coeficient 5,5 — indemnizație 7.975 lei brut; primar (localitate cu 3.001 și până la 5.000 locuitori) — coeficient 5 — indemnizație 7.250 lei brut; primar (localitate până la 3.000 locuitori) — coeficient 4,5 — indemnizație 6.525 lei brut.
De asemenea, indemnizațiile pentru viceprimari vor fi: viceprimar municipiu reședință de județ, inclusiv sectoarele municipiului București — coeficient 8 — indemnizație 11.600 lei brut; viceprimar (localitate cu peste 100.001 locuitori) coeficient 6 — indemnizație 8.700 lei brut, viceprimar (localitate cu 50.001 și până la 100.000 locuitori) — coeficient 5,5 — indemnizație 7.975 lei brut, viceprimar (localitate cu 20.001 și până la 50.000 locuitori) — coeficient 5,5 — indemnizație 7.975 lei brut; viceprimar (localitate cu 10.001 și până la 20.000 locuitori) — coeficient 5 — indemnizație 7.250 lei brut; viceprimar (localitate cu 5.001 și până la 10.000 locuitori) — coeficient 4,5 — indemnizație 6.525 lei brut; viceprimar (localitate cu 3.001 și până la 5.000 locuitori) — coeficient 4 — indemnizație 5.800 lei brut; viceprimar (localitate până la 3.000 locuitori) — coeficient 3,5 — indemnizație 5.075 lei brut.
Comisia de muncă a Camerei Deputaților își va relua marțea viitoare, la ora 10,00, lucrările pe legea salarizării.