Legile Justiției: Reacția lui Tăriceanu după anunțul președintelui Iohannis
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că judecătorii Curţii Constituţionale ţin cont în judecarea sesizărilor şi de recomanările Comisiei de la Veneţia, astfel că sesizarea suplimentară a preşedintelui Klaus Iohannis reprezintă un demers care “încearcă să amâne aplicarea legilor”, relatează News.ro.
“Era de aşteptat ca preşedintele odată ce legile ajung la instituţia prezidenţială să sesizeze CCR. Nu îmi făceam niciun fel de iluzie că nu va recurge la acest instrument. Nu sunt în măsură să vă spun în mod categoric, dar (...) CCR când face controlul de constituţionalitate integrează întotdeauna şi recomandările Comisiei de la Veneţia, deci sesizarea suplimentară a Comisiei de la Veneţia pare mai degrabă un demers care să încetinească sau să amâne momentul punerii în aplicare a acestor legi”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că trimite la Curtea Constituţională întregul pachet al legilor justiţiei şi sesizează Comisia de la Veneţia, el adresând şi un apel CCR să nu se grăbească şi să conlucreze cu organismul european. Preşedintele a precizat că, după ce Curtea Constituţională se va exprima asupra actelor normative, va face o nouă analiză a legilor şi va decide atunci dacă se impune o nouă reexaminare a celor trei legi de către Parlament.