Leușteanul, SĂNĂTATEA DIN GRĂDINĂ! Nu știai câte boli tratează
Andreea Mihai
|
27 mai, 2014
Până de curând, virtuțile terapeutice ale leușteanului au fost complet ignorate de medicina modernă, fiind considerat un simplu zarzavat. Recent, studii farmacologice realizate în Italia, Statele Unite, Turcia și Spania au arătat ca leușteanul, nelipsit din tradiționalele borșuri românești, este, mai degrabă, plantă medicinală decât zarzavat.
Iata cum acționează această planta pentru diverse afecțiuni:
- Litiază renală (pietre la rinichi) - un studiu realizat în Germania arată faptul că sucul proaspat de leuștean (10 lingurițe la o cană de suc de morcov, cu care se bea combinat) ajută la dizolvarea pietrelor la rinichi (urați, oxalați) și previne formarea lor. Atunci când nu există leuștean proaspăt la îndemână, efecte excelente se obțin și prin consumarea zilnică a 1-2 căni de infuzie combinată, preparată din două lingurițe de plantă uscată (frunze și semințe) la 250 ml de apă.
* Cistită - pentru prevenirea acestei afecțiuni se consumă mult leuștean proaspăt, adăugat la diferite mâncăruri. Odată instalată cistita, ea se tratează cu infuzie combinată de leuștean, din care se consumă câte 3 căni pe zi, administrate la 2 ore după ce am mâncat.
* Retenție de urină - se recomandă leușteanul proaspăt, tăiat mărunt, adăugat la supe calde și în salatele de legume. Consumat în cantități suficiente (minimum 20 de grame pe zi), are efect diuretic, antispastic, fiind indicat pentru retențiile de urină care apar post-operator, după cistitele acute, după administrarea medicamentelor ce inhibă diureza sau în unele afecțiuni tumorale. Suplimentar, se consumă sucul de leuștean proaspăt, câte 1 lingură luată din oră în oră, pe parcursul zilei. Principiile active nu doar stimulează formarea urinei și eliminarea ei, ci ajută și la eliminarea masivă a ureei și a altor produși reziduali din organism.
* Stări de greață, dispepsie, diskinezie biliară - se mestecă 1-2 frunze proaspete de leuștean înainte și după masă. Este un tratament simplu, dar cu efecte puternice, deoarece stimulează secreția de sucuri gastrice, favorizează peristaltismul gastric și eliberarea bilei din colecist. De asemenea, frunzele proaspete de leuștean consumate ca atare au efecte antiinflamatoare asupra tubului digestiv, fiind un adjuvant util în cazul colecistitei și al pancreatitei.
* Anorexie - cu un sfert de ora inainte de masă, se consumă una-două frunze proaspete de leuștean, care se mestecă îndelung. Uleiurile volatile și substanțele amare pe care le conțin sunt un excelent stimulent digestiv și măresc în mod armonios pofta de mâncare. Are, datorită acidului angelic conținut în frunzele sale, și efecte tonice nervoase și psihice, fiind ca atare eficient și în cazul anorexiei psihice. Un element interesant este ca atunci când sunt consumate în cantități mai mari (5-10 frunze o dată), efectul frunzelor de leuștean este cel opus, diminuând pofta de mâncare și constituie un tratament util contra apetitului alimentar excesiv.
* Balonare - contra acestei afecțiuni, leușteanul are o reputație de medicament, consolidată vreme de... 2000 de ani, fiind prescris în acest sens încă din timpul Greciei antice, unde era foarte prețuit de către medicii vremii ca tonic și antispastic digestiv. Cercetările moderne arată că de "vină" pentru proprietățile vindecătoare ale leușteanului în această afecțiune sunt uleiurile volatile și substanțele amare pe care le conțin frunzele sale. Trebuie menționat, însă, că și semințele conțin principii active, în special, uleiuri volatile, foarte eficiente în combaterea acestei afecțiuni. Ca atare, se recomandă administrarea înainte de masă a 3-6 linguri de infuzie combinată de frunze și de semințe de leuștean.
* Sindromul colonului iritabil, adjuvant în colită - se recomandă consumul de leuștean proaspăt, în cantități cât mai mari, precum și administrarea unei căni de infuzie combinată de frunze de leuștean, de două ori pe zi. Un studiu recent arată ca flavonoidele conținute în frunzele acestei plante au efecte antiinflamatoare asupra mucoasei intestinale, în timp ce substanțele sale volatile, cu efect antiseptic, reglează flora tubului digestiv. Rezultate foarte bune se obțin prin combinarea acestui tratament cu administrarea de uleiuri bogate în acizi grași Omega 3 (conținuți de pește, de semințele de in etc.).
* Colici intestinale, spasme digestive - se bea o cana de ceai fierbinte de leuștean, obținut prin opărirea a 2 lingurițe de frunze uscate, cu 250 de ml de apă. Leuâșteanul conține substanțe active cu efecte antispastice și carminative, fiind printre cele mai eficiente plante medicinale în aceste afecțiuni.
* Indigestie, dispepsie - se face o cură de zece zile, timp în care se consumă suc de leuștean, câte 2 lingurițe înaintea meselor principale. Are puternice efecte de stimulare a secrețiilor care ajută în procesul de digestie, amplifică peristaltismul tubului digestiv. Dacă nu aveți consecvența necesară pentru o cură sistematică, puteți mesteca ocazional, atunci când simțiți nevoia de a vă mări puterea digestiva, câteva frunze de leuștean, cu 5-10 minute înainte de masă.
* Răceală, gripă - pentru prevenire, se consumă frunze de leuștean proaspete, care conțin uleiuri volatile cu o acțiune antiinfecțioasă puternică și polizaharide, cu o acțiune de stimulare a sistemului imunitar. Atunci când boala s-a instalat, se administrează suc proaspăt de leuștean, 10-12 lingurițe pe zi, care are efecte antiseptice, expectorante și care mărește capacitatea naturală a organismului de a combate infecția.
* Bronșită, tuse productivă - se bea infuzie combinată de leuștean, câte 2-3 căni pe zi, cât mai caldă posibil. Acest preparat are efecte calmante, reduce senzația de iritație pe traiectul respirator și este expectorant, ajutând eliminarea secrețiilor bronșice în exces. Acest tratament este un bun adjuvant și în caz de pleurezie, de pneumonie.
* Febră, febră intermitentă - se consumă 1-3 căni de infuzie combinată de leuștean pe zi. Acest preparat scade temperatura corpului printr-un mecanism oarecum asemănător aspirinei, producând transpirație și vasodilatație.
* Amenoree - se fac cure cu o durată de 8 săptămani, timp în care se consumă 15 grame de frunze de leuștean proaspăt pe zi. Suplimentar, pentru efecte mai puternice, se bea și o cană de infuzie combinată de frunze și de semințe de leuștean. Este un tratament care favorizează declanșarea menstruației, care stimulează activitatea ovarelor și îmbunătășește circulația la nivelul aparatului genital feminin.
* Ciclu menstrual dureros - vreme de 21 de zile, se bea câte o cană de infuzie combinată de leuștean dimineața și seara. Acest preparat nu favorizează doar menstruația, ci și normalizează ritmul său de apariție, previne crampele și stările de disconfort înainte și în timpul menstrelor. În cazul crampelor menstruale puternice, se bea o infuzie fierbinte de leuștean (din două lingurițe de plantă la o cană de apă), tratament cu efecte calmante și antispastice rapide.
* Circulație periferică deficitară - se consumă leuștean proaspăt, câte 10-25 de grame pe zi. Are efect vasodilatator periferic, ajutând la îmbunătățirea irigării cu sânge a unor zone ale corpului, cum ar fi mâinile, labele picioarelor, urechile.
* Dureri de cap, migrenă - se mestecă indelung 4-5 frunze proaspete de leustean. Calmează durerea și reduce senzația de vomă, în cazul migrenei. Tratamentul este recomandat și în crizele biliare, deoarece normalizează activitatea colecistului.
Sursă: sanatate.bzi.ro
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x