Lider ALDE, atac la PSD: Se vrea continuarea importurilor din Rusia
Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea a lansat marți critici dure la adresa PSD după ce Liviu Dragnea a modificat fără consultări legea offshore.
”Interesele sunt îndreptate către continuarea importurilor din Rusia și neînceperea lucrărilor din Marea Neagră”, a spus Andrei Gerea la Realitatea TV.
Legea offshore dinamitează colaliţia PSD ALDE. După dezbateri aprinse în comisiile reunite, parlamerntarii PSD, dirijaţi de preşedintele Comisiei, Iulian Iancu, au dat aviz modificărilor prezentate chiar marţi dimineaţă, în ciuda opoziţiei partenerilor de la ALDE. De altfel, în plenul comisiei, prim-vicepreşedintele liderul ALDE Varujan Vosganian a părăsit sala, acuzând PSD că vine cu improvizaţii.
Un alt lider ALDE, fostul ministru al Energiei Andrei Gerea, a făcut la "Talk News" acuuaţii fără precedent la adresa partenerilor de guvernare:
"Cu modificările de azi, cineva nu dorește ca exploatarea gazelor din Marea Neagră să înceapă și se dorește practic continuarea importurilor de gaze din Rusia. Practic noi închidem, nu mai dăm nici o șansă exploatării din Marea Neagră".
Gerea l-a criticat și pe Iulian Iancu, președintele Comisiei de Industrii: "Modificările făcute azi aduc creșteri aiuritoare (ale fiscalității – n.red.). Noi credeam că lucrurile sunt lămurite, dar am constatat azi că nu sunt. La Comisia de Industrii există o altă miză".
El a anunțat că dacă amendamentele propuse de PSD azi vor rămâne în forma care merge la votul final din plen, "vom vota împotrivă".