Lider PNL aduce în discuție suspendarea primarului general
Într-o scrisoare deschisă adresată primarului general Gabriela Firea, președintele PNL București, Cristian Bușoi, critică reducerea fondurilor pentru infrastructură și modernizarea sistemului termic în favoarea altor proiecte care nu sunt urgente, precum monumente, biserici și diverse ajutoare sociale „inventate” de administrația social-democrată. „
„După 500 de zile de mandat, se poate pune în discuție suspendarea dumneavoastră din funcție, ca soluție pentru revenirea la prioritățile Capitalei”, mai susține Bușoi.
Liderul PNL București îi atrage atenția primarului general al Capitalei că acționează împotriva obiectivelor urgente ale Capitalei, exemplificând faptul că la ultimele două rectificări bugetare s-au tăiat din fondurile pentru infrastructură sau alte domenii importante, banii fiind direcționați spre alte proiecte.
„Doamna primar Gabriela Firea, am aflat cu reală surprindere despre intenția dumneavoastră de a reduce, pentru a doua oară, în decurs de două luni, bugetul alocat infrastructurii Capitalei. (...) Vă atrag atenția că acționați vădit și în cunoștință de cauză împotriva obiectivelor urgente ale Capitalei. Tăiați fondurile de la priorități: infrastructura, trafic și modernizarea sistemului de alimentare termică și le direcționați spre proiecte care nu sunt urgente: monumente, biserici și o puzderie de ajutoare sociale inventate de administrația PSD în scop electoral”, scrie Bușoi.
Acesta arată că la rectificarea bugetară din 28 septembrie au fost tăiate 175 de milioane de lei de la infrastructură, pentru a se suplimenta cu 16,7 milioane de lei bugetul pentru biserici și Administrația Monumentelor.
„La această nouă rectificare reduceți, din nou, bugetul alocat pentru străzi și parcări, cu 20,8 milioane de lei, și, pentru ca incompetența să fie totală, reduceți fondurile alocate uneia dintre cele mai importante probleme ale Bucureștiului: sistemul de energie termică, de unde tăiați 69,5 milioane de lei”, se arată în scrisoarea semnată de Bușoi.
Liderul PNL mai susține că felul în care a acționat Gabriela Firea de la preluarea mandatului arată faptul că nu cunoaște sau nu este interesată să rezolve problemele Capitalei, iar din cauza acțiunilor întreprinse se poate pune în discuție suspendarea sa.
„Așa cum acționați de aproape 500 de zile, tăind banii de la infrastructură și modernizarea sistemului de energie termică și înființând o administrație paralelă cu 22 de cutii negre, care aspiră fonduri fără nicio transparență, demonstrează că acționați împotriva bucureștenilor. În ambele situații de mai sus, după 500 de zile de mandat, se poate pune în discuție suspendarea dvs din funcție, ca soluție pentru revenirea la prioritățile Capitalei”, precizează Cristian Bușoi.
„Vă aduc la cunoștință că, în acest moment, mai bine de 1/3 din bugetul Capitalei îl consumați pe acțiuni administrative fără impact în soluționarea urgențelor Capitalei. Mai mult de 1/3, peste 1,6 miliarde de lei, din bugetul Capitalei îl cheltuiți pe ajutoare și stimulente sociale, biserici și subvenții”, se mai arată în scrisoarea deschisă a președintelui PNL București.