Liderul galeriei steliste, condamnat definitiv la 7 ani şi 6 luni de închisoare
Liderul galeriei steliste, Gheorghe Mustaţă, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani şi 6 luni de închisoare, el fiind acuzat, împreună cu membri ai clanului 'Sportivilor', de săvârşirea unor infracţiuni de tâlhărie, tentativă de omor şi crimă organizată.
În acelaşi dosar, Emil Mircea Băluş (zis 'Mircea Nebunul') a fost condamnat la 8 ani închisoare iar Nicuşor Dumitrescu (zis 'Bibiloi') a primit tot 8 ani de detenţie.
Totodată, mai mulţi membri ai clanului 'Sportivilor' au fost condamnaţi la câte 4 ani închisoare cu executare: Robert Florin Nica, Alexandru Dinu (zis 'Alin Boxeorul' sau 'Pitbull'), Radu Cristian Roşca, Daniel George Albu, Alecu Tudor (zis 'Joe'), Florian Dragomir (zis 'Papagalul').
Alţi inculpaţi au primit pedepse de la 3 ani închisoare cu executare la pedepse cu suspendare iar în cazul a patru inculpaţi s-a dispus încetarea procesului penal.
Decizia instanţei este definitivă.
Inculpaţii din acest dosar au fost trimişi în judecată în septembrie 2006 de procurorii DIICOT, pentru acuzaţii ca tâlhărie, tentativă de omor, crimă organizată, şantaj, ultraj, ei fiind suspectaţi că au preluat în Capitală afacerile ilegale ale clanului 'Cămătaru'.
Gruparea a fost implicată, în perioada 2003 - 2006, în mai multe incidente violente în care s-a folosit şi armament, victime fiind atât membri ai lumii interlope bucureştene care nu au înţeles să împartă cu inculpaţii zonele de influenţă, cât şi alte persoane care desfăşurau activităţi ce se intersectau sub o formă sau alta cu sfera lor de interese.
Anchetatorii au stabilit că, deşi nici unul dintre membrii grupării nu avea un loc de muncă, ei beneficiau de resurse materiale importante, obţinute în urma săvârşirii unor infracţiuni de şantaj sau împrumutul unor sume de bani cu titlu de camătă.
Din actele de cercetare penală a reieşit şi faptul că membrii grupării îşi arogau rolul de 'justiţiari', intervenind în soluţionarea unor situaţii conflictuale dintre alte persoane, percepând de la cei consideraţi vinovaţi diverse sume de bani sub forma 'amenzilor'.