Lista afecţiunilor pentru care nu vor mai fi permise internările de la 1 februarie 2014
Peste 300 de afecţiuni nu vor mai fi tratate în regim de internare în spital. Asta prevede un nou proiect de lege aflat pe site-ul ministerului Sănătăţii, în care se menţionează foarte clar numărul de consultaţii la care avem dreptul într-un an.
În proiectul de lege, care cuprinde patru documente, se mai stabileşte tipul şi numărul de analize la care un român are dreptul în decursul unui an: majoritatea fiind analize de sânge uzuale. Excepţie făcând urgenţele. Noul pachet de servicii medicale de bază are o mare componenţă de prevenţie. „El tratează cauzele şi nu simptomele", a precizat ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu.
În cazul în care dorim să depăşim acest număr de consultaţii sau de servicii medicale la care avem dreptul va trebui să scoatem bani din buzunar sau să ne încheiem o asigurare complementară de sănătate.
Deocamdată, nu s-a stabilit cât va costa în plus o consultaţie sau o analiză faţă de cele stabilite în pachetul de bază sau ce costuri vor avea poliţele de asigurări complementare. Şeful de la Sănătate a precizat că înainte de a stabili aceste lucruri trebuie să avem un pachet de servicii medicale de bază "de la care să plecăm", informează gândul.
Eugen Nicolăescu susţine că pentru reformarea sistemului de sănătate trebuie urmărite câteva priorităţi: modificarea legii sănătăţii şi a statutului spitalelor, noua lege a malpraxisuslui, organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, dar şi o nouă lege privind veniturile personalului medical.
Dacă despre toate aceste proiecte ministrul a vorbit în diferite ocazii, ba mai mult, unele dintre ele fiind în dezbatere publică de luni bune, aşa cum este cazul noii legi a malpraxisului, care se analizează de aproximativ 6 luni, noul pachet de servicii medicale pare să fie ultima noutate în privinţa reformei în sistemul sanitar pe care o pregăteşte Eugen Nicolăescu, şi care va fi pusă în dezbatere publică până la sfârşitul lumii.
Demnitarul spune că dacă lucrurile decurg conform planificării făcute de ministerul Sănătăţii, pachetul de servicii medicale de bază ar intra în vigoare de la 1 februarie 2014. „Odată cu aplicarea noului pachet de servicii medicale de bază pacientul va avea drepturile respectate cu adevărat şi nu doar pe hârtie, pentru că ce am scris în pachet se va da”, a spus Nicolăescu.
Ministerul Sănătăţii a publicat pe site-ul instituţiei proiectul privind pachetul de bază, defalcat în patru documente: pachet asistenţă medicală primară, pachet spital, pachet programe naţionale de sănătate şi pachet ambulator.
Obiectivul pachetul de servicii medicale de asistenţă primară constă în creşterea accesului la servicii esenţiale de bază a populaţiei vulnerabile. În acest sens, autorităţile îşi propun ca toate comunităţile din România să dispună de asistenţi medicali care, în colaborare cu medicii de familie, vor furniza servicii medicale de bază în special pentru grupurile vulnerabile, printre acestea se numără mamele şi copiii, pacienţii cu boli transmisibile.
De exemplu, femeile însărcinate vor fi luate în evidenţa unui medic în primul trimestru de sarcină. Acestea vor trebui să se prezinte la medic o dată pe lună din a treia lună până în a şaptea. Din al treilea trimestru, femeile însărcinate vor trebui să vină la control de două ori pe lună. Apoi, după venirea pe lume a copilului, medicul trebuie să urmărească lăuza din ziua externării până în săptămâna a patra de la naştere.
Vezi aici toate serviciile medicale incluse în pachetul de servicii medicale de asistenţă primară
De asemenea, copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani vor avea dreptul la o consultaţie la medicul de familie o dată pe an. Persoanele trecute de vârsta de 40 de ani vor avea dreptul la trei consultaţii pe an, iar în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu afecţiuni cardiace, diabet sau depresie vor avea dreptul la debutul bolii de până la 4 consultaţii pe an, pentru ca mai apoi acestea să se reducă până la maxim 2 consultaţii pe an, în perioada de monitorizare a afecţiunii.
În cazul în care pacienţii în cauză se confruntă cu episoade acute aceştia vor avea dreptul la 1-2 consultaţii la medicul de familie şi la un set de 1-4 analize.
În pachetul de servicii medicale disponibile în spital se stabilesc criterii clare inclusiv în ceea ce priveşte spitalizarea de zi. „Internarea poate fi făcută de orice structură funcţională cu paturi, cu profil medical sau chirurgical sau în structuri specializate de tip "spitalizare de zi". Internarea este exclusiv diurnă şi fiecare intrare acoperă 12 ore, se arată în proiectul de lege.
În noul pachet de bază sunt menţionate criteriile generale de internare, dar şi pentru servicii medicale acordate pe perioada şederii lor în spital. Astfel, nu va sta mai mult de o zi internată în spital o persoană care a fost operată dacă starea ei de sănătate este una bună, dacă nu reprezintă co-morbidităţi cronice necontrolate şi dacă are vârsta cuprinsă între 6 luni şi 70 de ani.
În pachetul de servicii medicale de bază disponibil în spital vor fi incluse acele afecţiuni pentru care prin serviciile prespitaliceşti existente nu pot rezolva cazurile. Concret, nu se vor mai putea interna persoanele diagnosticate cu diabet, ulcer, cei diagnosticaţi cu infecţie intestinală bacteriană - nespecificată, infecţie intestinală virală – nespecificată, diaree şi gastro-enterită, erizipelul, sifilis secundar al pielii şi al mucoaselor, rubeolă, hepatită virală cronică B cu agent Delta, sau scabie.
Aici găseşti lista completă a bolilor pentru care nu te mai poţi interna
Un alt pachet de servicii medicale de bază este cel al programelor naţionale de sănătate. Astfel, Programul Naţional de Imunizare, Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control HIV, Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control TB, Programul Naţional de Oncologie, Programul Naţional de Diabet Zaharat şi Programul Naţional de Tratament al Bolilor Rare sunt doar câteva dintre programele naţionale incluse în pachetul de servicii medicale de bază. Acest lucru presupune că persoanele care vor beneficia de serviciile medicale incluse în Programele Naţionale de Sănătate nu vor trebui să scoată bani din buzunar sau să îşi încheie o asigurare de sănătate complementară.
Pachetul ambulator de servicii medicale are rolul de a diminua internările din spitalizarea continuă, de a creşte accesul populaţiei la servicii medicale, de a eficientiza calitatea serviciilor acordate prin coordonarea îngrijirii şi optimizarea timpului de îngrijire.
În acest pachet de servicii medicale de bază sunt date specificaţii concrete în cazul consultaţiilor. Acestea sunt împărţite în trei categorii: de scurtă durată, standard şi lungă sau complexă.
Consultaţia scurtă constă în îngrijirea pentru o problemă certă, în timp ce consultaţia standard se împarte în alte două categorii: de nivel A şi de nivel B. În primul caz este menţionat inclusiv cât timp trebuie să dureze consultaţia atunci când avem nevoie de un bilet de trimitere, de o prescriere medicale sau de un concediu medical: 5 minute, indiferent dacă este la cabinet sau la domiciliu. Consultaţiei de tip B se împarte în alte două tipuri: B1 – „îngrijirea pentru o problemă care nu este certă, în relaţie cu una sau mai multe boli preexistente” şi B2 – îngrijirea pentru monitorizarea pacientului cu una sau mai multe afecţiuni cronice de lungă durată. Consultaţia lungă sau complexă presupune îngrijirea pentru o problemă care nu este certă.
În noul proiect de lege sunt detaliate serviciile medicale oferite pentru fiecare specialitate în parte. Astfel, pachetul de servicii medicale de baza din ambulatoriu cuprinde între 2 şi 4 consultaţii pe an în funcţie de stadiul bolii.
De exemplu, un cardiac care se confruntă cu insufiecienţă cardiacă, hiopertensiune severă sau boli valvulare va avea dreptul la 4 consulaţii pe an. Diabeticii cronici vor avea şi ei dreptul tot la 4 consultaţii pe an.