Lista persoanelor zona serviciilor de informaţii şi alte instituţii publice care au obţinut dotoratul cu Mihai Tudose

| 28 iun, 12:18

Mai multe persoane controversate, atât din zona serviciilor de informaţii, cât şi din alte instituţii publice, au obţinut diploma de doctor la Academia Naţională de Informaţii avându-l drept coordonator pe Constantin Onişor, profesorul care l-a îndrumat şi pe Mihai Tudose, premierul desemnat.

nformaţiile au fost făcute publice de evz.ro, care arată că profesorul Constantin Onişor, coordonatorul lucrării de doctorat a premierului desemnat Mihai Tudose, a fost îndrumătorului generalui SRI Dumitru Dumbravă, cel care a declarat public că justiţia este "câmp tactic" pentru SRI, dar şi al unui fost ofiţer SRI, Ionel Niţu, considerat a fi un apropiat al lui Florian Coldea, care, în prezent, ar conduce un ONG din care face parte şi Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara unde şi-a susţinut doctoratul Laura Codruţa Kovesi.

Un alt doctorand care a fost îndrumat de Onişor, este Romeo Oiţă, care, potrivit sursei citate, până în anul 2000 ar fi fost angajat al SPP, cunoscut ca fiind apropiat al lui Mitică Iliescu şi Cătălin Voicu. Oiţă a fost partener în cadrul unei firme cu fratele fostului preşedinte al României, Mircea Băsescu, societate despre care s-a spus, în anul 2009, că ar fi avut activităţi militare. În aceeaşi perioadă, Mircea Băsescu s-a retras din firmă.

 

Vezi mai departe AICI.

Tag-uri: mihai tudose
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ