Liviu Dragnea a contestat la Tribunalul Bucureşti decizia de condamnare în dosarul Referendumului

| 06 feb, 11:22

Liviu Dragnea a depus la Tribunalul Bucureşti o contestaţie la executare în dosarul Referendumului, în care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Instanţa a stabilit primul termen pentru data de 15 februarie. Acţiunea este o cale extraordinară de atac.

Cauza a fost înregistrată vineri, 3 februarie, după ce joi, Liviu Dragnea declara că hotărârea sa de condamnare nu este completă, afirmând că fosta preşedintă a Curţii Supreme Livia Stanciu s-a pensionat fără să semneze motivarea în cazul său, deşi legea prevede că avea obligaţia să îşi încheie toate motivările, potrivit Mediafax.

''A doua acţiune este contestaţie la executare adresată Tribunalului Bucureşti pentru că, avocaţii spun, studiind Codul penal şi de procedură penală care nu este deloc ambiguu, practic eu nu am hotărârea de condamnare. Hotărârea de condamnare a unui cetăţean român trebuie să conţină trei elemente - partea introductivă, dispozitivul (acel anunţ) şi expunerea care cuprinde de fapt toată motivarea. Eu, după aproape 10 luni de zile, nu am această motivare - asta înseamnă că hotărârea nu este completă'', a spus preşedintele PSD cu privire la condamnarea sa.

Liviu Dragnea a afirmat că motivarea trebuia să fie dată în 30 de zile şi, deşi au trecut aproape 10 luni, nu a primit-o. Preşedintele PSD a fost condamnat definitiv, în aprilie 2016, la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului.

Potrivit legii, contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face: când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

 

Tag-uri: liviu dragnea
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ