Liviu Dragnea: Dacă Victor Ponta pierde alegerile, îmi asum împreună cu el
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni seara, că dacă preşedintele partidului, Victor Ponta, va pierde alegerile prezidenţiale, el nu va dori să-i ia locul, ci îşi va asuma un eventual eşec alături de acesta.
Liviu Dragnea s-a arătat însă convins că Victor Ponta va câştiga alegerile din 16 noiembrie.
"Eu sunt absolut convins că Victor Ponta va câştiga alegerile. Dar dinainte de a începe campania electorală, dinainte de a se structura votul şi a vedea că ne îndreptam aproape sigur către victorie, eu am luat o decizie pe care o spun public pentru prima oară - dacă cumva Victor Ponta va pierde alegerile, eu merg în continuare cu el şi lângă el", a punctat Liviu Dragnea la un post TV.
Dacă Victor Ponta cumva va pierde alegerile, îmi asum împreună cu el. Suntem împreună de cinci ani de zile, împreună în februarie 2010 am stabilit câteva lucruri, câteva obiective politice de ale noastre, când eram înainte de congresul din 2010, am câştigat amândoi la congres, obiectivele stabilite în partid s-au îndeplinit, obiectivele în legătură cu intrarea la guvernare s-au îndeplinit. (...) Eu voi rămâne cu Victor Ponta şi dacă, Doamne fereşte, va pierde alegerile. Eu nu aştept ca dacă Victor Ponta pierde alegerile, să-i iau locul. Dacă el pierde, îmi asum alături de el', a afirmat Liviu Dragnea.