Liviu Dragnea: Demersul iresponsabil al lui Blaga şi Iohannis a periclitat negocierile pentru portofoliu CE

| 06 sep, 2014

Liviu Dragnea a declarat că scrisoarea trimisă Comisiei Europene de liderii ACL, Vasile Blaga şi Klaus Iohannis, în privinţa portofoliului Dezvoltării Regionale a periclitat negocierile României.

"Categoric demersul iresponsabil al lui Blaga şi Iohannis, precum şi intervenţiile directe ale lui Traian Băsescu, au periclitat această negociere, au periclitat posibilitatea ca România să primească un portofoliu important. Blaga şi Iohannis au minţit în acea scrisoare pe care au trimis-o Comisiei Europene, afirmând acolo că propunerea pe care a făcut-o Victor Ponta este o propunere bazată pe o procedură ilegală, spunând că nu Guvernul este instituţia care trebuie să transmită acea nominalizare şi solicitare de portofoliu. De asemenea, au spus că dacă Corina Creţu va fi acceptată ca şi comisar european, ar fi o acceptare bazată pe o ilegalitate. Sunt cuvinte foarte grele, sunt afirmaţii şi demersuri care au fost făcute împotriva interesului statului român, a fost nevoie ca premierul să trimită din nou o scrisoare oficială cu paragrafele din lege pentru a arăta încă o dată că Guvernul nu îşi permite să transmită sau să nu respecte o procedură legală sau să încalce legea. Scrisoarea cred că a lămurit lucrurile la Bruxelles şi, în final, noi sperăm că decizia preşedintelui Comisiei să fie decizia iniţială, care e în favoarea României, adică portofoliul solicitat', a declarat Dragnea, la o emisiune Antena 3.

Potrivit vicepremierului, portofoliul Dezvoltării Regionale este unul 'important' pentru România.


'(...)Un portofoliu foarte important. Nu vreau să pronunţ numele portofoliului pentru că negocierea este una extrem de complicată, extrem de fină, de amplă şi decizia finală este a preşedintelui Comisiei şi credem că este firesc să aşteptăm anunţul oficial, de atunci putem comenta. Dar, repet, este vorba despre cel mai important portofoliu care odată repartizat României prin nominalizarea făcută arată şi respectul acordat ţării noastre. Nu este un portofoliu numai pentru România, dacă doamna Corina Creţu va ocupa acest portofoliu, şi sper că se va întâmpla asta, nu va face politici în favoarea României, dar pentru România va conta acest lucru. Pentru orice ţară va conta', a completat vicepremierul.

Liviu Dragnea a mai spus că pleacă de la premisa că doamna Corina Creţu va fi comisar european pe un portofoliu important, care a fost discutat şi solicitat oficial de Guvernul Victor Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
09 sep, 2014
teo
rusinos
rusine cind aud iohanis blaga udrea RUSINE

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ