Liviu Dragnea, despre premierul Grindeanu: Are susţinerea mea şi din avion şi din afara avionului
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a reiterat, marţi, susţinerea sa faţă de şeful Executivului, Sorin Grindeanu, precizând că premierul beneficiază de "toată susţinerea sa şi din avion şi din afara avionului".
Întrebat la ce decizie se aşteaptă marţi din partea Curţii Constituţionale, liderul PSD a precizat : "Eu nu aştept deciziile unei instanţe sau a alteia, judecătorii CCR se vor pronunţa şi în această cauză ca în altele".
CCR va dezbate, marţi, în şedinţă publică, excepţia de neconstituţionalitate ridicată în luna ianuarie de Avocatul Poporului la Legea 90/2001, care nu îi permite liderului PSD Liviu Dragnea să fie membru al Guvernului din cauza condamnării definitive cu suspendare.
Liviu Dragnea a mai spus, marţi, că nu se gândeşte la o eventuală funcţie de premier.
"Eu nu fac legătura între aceste două speţe şi componenţa Guvernului. N-am avut posibilitatea să solicit funcţia de premier pentru mine, aşa cum era firesc şi legitim. În momentul în care am luat decizia de a propune colegilor din partid şi preşedintelui soluţia cu Sorin Grindeanu, este o soluţie pe care o susţin în continuare. Nu l-am propus pentru a ocupa o funcţie pe termen limitat. Are toată susţinerea mea şi din avion şi din afara avionului", a mai declarat preşedintele PSD, la sediul instanţei supreme.