Liviu Dragnea: Neplata contribuţiilor de către angajator va fi infracţiune
Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a declarat vineri că angajatorii care nu plătesc contribuţiile angajaţilor după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă privind transferul acestor contribuţii în sarcina salariaţilor se vor face vinovaţi de infracţiune.
Liviu Dragnea a susţinut că acest lucru va fi prevăzut în ordonanţa care urmează să fie adoptată vineri de Guvern sau, dacă nu, într-o lege ulterioară, potrivit News.ro.
”Aţi atins un subiect foarte important, care nu s-a discutat până acum. Şi poate chestiunea asta generează atâta scandal. Toate contribuţiile vor deveni stopaj la sursă. Dacă nu vor fi plătite, asta înseamnă infracţiune. Asta înseamnă că vom avea garanţia că toate aceste contribuţii vor fi plătite până la ultimul leu”, a declarat Liviu Dragnea întrebat de jurnalişti ce se întâmplă dacă angajatorul nu plăteşte, in numele angajatului, contribuţiile.
Liderul PSD a precizat că prevederile privind calificarea neplăţii contribuţiilor drept infracţiune vor fi cuprinse în Ordonanţa pe care urmează să o adopte Guvernul sau, în caz contrar, vor fi adoptate printr-o lege în Parlament.
”Vor fi în Ordonanţă sau în Parlament. Posibil să fie în Ordonanţă. Ei vor aproba azi, nu ştiu exact forma finală, dar principiul este discutat şi acceptat în coaliţie”, a explicat Dragnea.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/liviu-dragnea-neplata-contributiilor-de-catre-angajator-va-fi-infractiune_385206.html#ixzz4xMNVYAKp